Virgil Popescu: Piaţa de electricitate trebuie total regândită, energia să nu mai treacă prin atâtea mâini
"La energie electrică este nevoie de o restructurare a pieţei şi ANRE are rolul important să regândească piaţa. Trebuie ca energia producătorilor să meargă direct la furnizori şi la consumatorii industriali, iar rolul traderilor trebuie mai bine definit. Preţul pe piaţa spot este mult mai mare, ceea ce arată că cineva speculează şi nu avem o piaţă a contractelor bilaterale. Verigile ar trebui să fie cât mai mici, iar energia să nu mai treacă prin diverse mâini", a spus ministrul, în cadrul conferinţei ZF Power Summit, scrie Agerpres.
Întrebat de ce autorităţile nu au plafonat preţul energiei la producători, el a răspuns că intervenţia în piaţă se poate face doar la clientul final, conform legislaţiei europene.
"În plus, ca să faci acest lucru trebuie să ai energie disponibilă, iar energia la noi era deja vândută. În acest fel, producătorii au câştigat mai mult, dar au şi dat mai mult la bugetul de stat, ca noi să putem finanţa schema de sprijin pentru consumatori. Pe principiul acesta s-a mers", a explicat Popescu.
Potrivit acestuia, distribuitorii vor putea accesa fonduri europene pentru modernizarea reţelelor.
"Vor putea accesa Fondul de Modernizare, am găsit o formulă şi este normal să acceseze fondurile. Pierderile sau nepierderile pot fi direct reglate de ANRE, ea este cea care stabileşte tarifele de distribuţie şi sunt convins că vor găsi soluţii, dar nu vor fi afectate fondurile pentru modernizarea reţelelor", a completat ministrul.
În ceea ce priveşte plata sumelor datorate furnizorilor de la bugetul de stat, în cadrul schemei de compensare a facturilor, Popescu a arătat că se aşteaptă să se ajungă la zi în curând cu aceste plăţi.