VIDEO. Premierul Cîțu a fost ”fugărit” de jurnaliști și Simion, liderul AUR, prin Parlament
Your browser doesn't support HTML5 video.
Astfel, timp de mai multe minute, șeful Guvernului a fost pur și simplu ”fugărit” pe holurile acestei insituții atât de jurnaliști, dar și de co-președintele AUR George Simion, care îi punea întrebări, dar și filma sau transmitea LIVE cu telefonul aceste momente.
În tot acest timp, Cîțu era impasibil, ignorându-i pe toți cei care încercau să obțină de la el un răspuns la întrebări precum: ”Câte pagini are Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă?”
Premierul a mers cu greu pe holurile Parlamentului, deoarece era înconjurat de o armată de jurnaliști, uneori având dificultăți în deplasare din cauza aglomerației, provocată de jurnaliști.
”Sunteți singurul premier care a venit în Parlament și nu stă la declarații, domnule Cîțu. Și stăm să alergăm așa după dumneavostră, vă place?” - a întrebat o jurnalistă, vizibil iritată de această situație.
”Deci când vrea să facă declarații premierul, va face”, a spus un angajat al Palatului Victoria, care încerca să-i facă loc lui Cîțu în mulțimea de jurnaliști.
”15 miliarde de euro, domnule premier. Vorbiți și cu noi?” - a spus și Simion, liderul AUR, care filma sau transmitea LIVE cu telefonul în acest timp.
Sursa: Pro TV
Etichete: PNRR , guvern , premier , Florin Cîțu , Parlament
Dată publicare: 26-05-2021 14:50