Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis la festivitatea de deschidere a anului universitar 2024-2025

Your browser doesn't support HTML5 video.

România are nevoie de mai mulţi absolvenţi de studii superioare, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, la deschiderea anului de învăţământ 2024-2025, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Șeful statului le-a explicat studenților că dezvoltarea economică sustenabilă şi societatea la care ţara noastră aspiră nu pot deveni realitate decât prin contribuţia cât mai multor cetăţeni "bine pregătiţi, competitivi şi care îşi pun în valoare creativitatea".

"Dragi studenţi, cei prezenţi aici şi toţi cei care începeţi astăzi anul universitar, vă îndemn ca, indiferent de facultatea pe care aţi ales să o urmaţi, să vă bucuraţi din plin de aceşti ani de maturizare şi de formare academică. Încercaţi, totodată, să fructificaţi toate şansele pe care vi le dă sistemul de învăţământ, pentru că în ultimii ani au sporit semnificativ investiţiile în educaţie, prin implementarea Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. De la introducerea unor programe de creştere a accesului la învăţământul superior, ca "Primul student" sau "A doua şansă", la majorarea fondului de burse, toate aceste măsuri au avut în vedere acelaşi obiectiv: reducerea decalajului faţă de media statelor europene prin creşterea numărului de studenţi. România are nevoie de mai mulţi absolvenţi de studii superioare, pentru că dezvoltarea economică sustenabilă şi societatea la care aspirăm nu pot deveni realitate decât prin contribuţia cât mai multor cetăţeni bine pregătiţi, competitivi şi care îşi pun în valoare creativitatea", a spus şeful statului, potrivit Agerpres.

El le-a transmis studenţilor să fie îndrăzneţi şi aleagă să participe la experienţe internaţionale de învăţare, cum este Programul Erasmus, precum şi la activităţi extracurriculare care să le completeze calificarea formală.

Preşedintele a transmis un mesaj şi pentru cadrele didactice: "Prestigiul învăţământului superior românesc depinde, în bună măsură, de mobilizarea şi de implicarea dumneavoastră, care înseamnă nu numai rolul de predare, ci şi proiecte de cercetare, activitate publicistică intensă, mentorat şi îndrumare a studenţilor".

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis: „Nu voi demisiona din funcţie și nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC”

Şeful statului a susţinut că anul acesta au fost adoptate măsuri "ferme" de consolidare a eticii universitare, în condiţiile în care "cei care au ales rigorile cercetării la nivel înalt merită să aparţină unor comunităţi de care să fie mândri, alături de colegi care le împărtăşesc valorile".

"Sunt încrezător că îmbunătăţirea cadrului de norme la nivel academic va aduce universităţile şi centrele de cercetare româneşti pe poziţii tot mai bune în clasamentele internaţionale", a mai afirmat Iohannis.

Potrivit acestuia, de-a lungul timpului, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a trecut prin numeroase schimbări, dar a rămas fidelă misiunii sale de a forma şi educa tineri pasionaţi de muzică. Şeful statului a amintit că peste câteva zile se aniversează 160 de ani de la înfiinţarea Conservatorului, care a fost mereu "un centru de inovaţie şi de creativitate, un veritabil hub al rezistenţei prin cultură, chiar şi în cele mai negre perioade ale istoriei noastre".

"Sunt 160 de ani de excelenţă educaţională şi artistică, ce se datorează inclusiv deschiderii universităţii dumneavoastră către mediul internaţional", a adăugat Klaus Iohannis.

Şeful statului a salutat eforturile întregii comunităţi academice de a se implica în programe de cooperare şi în parteneriate internaţionale, dar şi în proiecte cu finanţare nerambursabilă, care vor susţine digitalizarea, precum şi renovarea şi modernizarea sediului universităţii.

El a afirmat că la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a descoperit un model pedagogic care îşi propune să identifice potenţialul şi să-l cultive, fără a neglija niciun moment nevoia de autenticitate a artistului.

"Dacă adăugăm şi preocuparea pentru bunăstarea emoţională a cursanţilor, descoperim o abordare care este un exemplu bun de urmat pentru toate unităţile de învăţământ superior, nu numai pentru cele din învăţământul superior vocaţional. Virtuozitatea şi excelenţa artistică necesită nu doar talent, ci şi multă muncă şi sacrificiu personal. Aceasta este o lecţie preţioasă nu doar pentru studenţii de aici, ci pentru toţi cei care aspiră la competenţă şi perfecţiune în orice domeniu de activitate", a subliniat Iohannis.

Preşedintele i-a încurajat pe membrii comunităţii academice, studenţi şi profesori, să contribuie în continuare la modernizarea învăţământului superior românesc, inclusiv prin preluarea unor modele de bune practici de la universităţi internaţionale.

"Orice spaţiu dedicat învăţării trebuie să fie unul al încrederii reciproce, al respectului şi al deschiderii spre cunoaştere. Este convingerea mea că anii studenţiei nu trebuie să fie doar cei de formare a abilităţilor profesionale, ci şi cei în care se conturează un model civic bazat pe solidaritate, pe recunoaşterea meritelor şi a performanţei, dar şi pe încurajarea acestora. Vă doresc un an academic de succes, cu amintiri frumoase şi prietenii legate pe viaţă!", a spus Klaus Iohannis.

La eveniment a participat şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult