Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ponta: Vor mai veni deputaţi de la PSD la Pro România

Victor Ponta, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Oradea, că se aşteaptă şi la alţi deputaţi PSD care să se înscrie în Pro România la începutul noii sesiuni legislative.

Însă, Preşedintele Pro România nu îşi propune ca noua sa formaţiune să devină un PSD mai mic, conform Agerpres.

"Probabil că vor mai fi deputaţi de la PSD care să ni se alăture. Aş vrea să fim totuşi destul de selectivi şi să vină cei care reprezintă ceva, care au totuşi o anumită activitate sau pot să facă lucruri bune.

În 2016, programul electoral de care tot vorbeşte acum Dragnea avea două poze mari: una a Gabrielei Firea, pe care între timp a mătrăşit-o, iar a doua poză era a lui Ponta, pe care l-a mătrăşit. Nu mai era Dragnea dacă punea poza lui Dăncilă şi a lui Carmen Dan; vă asigur că lua PSD-ul 20%, nu lua 45%. Dar în Parlament, repet, poate or să mai vină, şi cred că or să mai vină la începutul sesiunii câţiva.

Eu însă nu îmi propun să facem la Pro România un PSD mai mic. Să fie foarte clar. Vreau să facem un partid într-adevăr social liberal, eu cred foarte mult în măsuri liberale în economie, pe care le-am şi aplicat cât am fost prim-ministru.

Citește și
Victor Ponta
Victor Ponta, un nou atac la adresa PSD: ”Mi se pare o măgărie”

Cred că o societate nu poate să funcţioneze după regulile junglei. Trebuie să existe măsuri sociale, dar dacă nu-ţi performează economia, nu ai ce măsuri sociale să dai. Iubesc România, dar cred că îi este bine în Europa României, nu în afara Europei", a afirmat Victor Ponta.

Liderul Pro România a reafirmat că nu va candida în anul 2019 la preşedinţia României, însă a adăugat că partidul său va pregăti un candidat, poate chiar independent, pentru a-i bloca accesul lui Liviu Dragnea în turul doi.

"În 2019 nu voi candida pentru funcţia de preşedinte, însă nu e iarăşi niciun secret că la Pro România vrem să pregătim un candidat, nu neapărat membru al Pro România, poate să fie şi independent, care să-l scoată pe Dragnea, să nu-l lase să ajungă în turul doi.

Aşa cum arată lucrurile azi, va fi domnul Iohannis cu domnul Dragnea în turul doi. Cred că putem să sprijinim noi un candidat care intră în turul doi cu domnul Iohannis, să reprezinte o variantă de centru stânga la ceea ce domnul Iohannis reprezintă pe partea dreaptă.

Aş vrea ca după alegerile din 2020, când vom avea parlamentari, dacă va exista contextul necesar, în zona executivă să continuăm ce nu am terminat în 2015. Dar e o discuţie mai lungă. Deci, despre prezidenţiale, dacă va fi în 2024 sau altcândva, probabil că o voi face", a spus Ponta.

Întrebat de jurnalişti cine ar putea fi acel candidat pe care Pro România să îl susţină la prezidenţiale, Victor Ponta a menţionat pe Călin Popescu Tăriceanu, Corina Creţu şi Sorin Câmpeanu.

"Da, am chiar doi-trei-patru oameni în minte, căci nu poţi să construieşti un prezidenţiabil peste noapte. Dar probabil că după alegerile pentru Parlamentul European, vom putea avansa cu discuţiile. Sunt trei-patru oameni care pot să obţină voturi şi să intre în turul doi cu domnul Iohannis. Sunt persoane publice.

Dacă Tăriceanu s-ar lepăda de tot ce face Dragnea, poate fi un candidat. Nu ştiu, nu stă în relaţii bune cu doamna Firea de ceva timp. Poate să fie Corina Creţu un candidat foarte bun. Poate să fie Sorin Câmpeanu. Un om care este mai puţin cunoscut, din păcate, dar toţi cei care îl cunosc au o părere bună.

Suntem destui politicieni, inclusiv eu, care avem notorietate 100%, dar nu e sigur că ne place toată lumea", a mai afirmat liderul Pro România.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult