Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Victor Ponta explică de ce nu a votat modificările CPP. ”Am suferit direct abuzuri”

Deputatul Victor Ponta spune că modificările Codului penal nu au fost votate miercuri de parlamentarii Pro România, precizând că acestea au ca scop salvarea lui Liviu Dragnea şi a grupului lui de interese.

"Nici eu, nici deputaţii Pro România nu am votat modificările Codului Penal/ acestea au ca scop salvarea lui Dragnea şi a grupului lui de interese cu preţul afectării grave a mecanismelor democratice din România/ eu cred că (mai devreme sau mai târziu) Dragnea nu o să scape de Justiţie - dar preţul pe care îl plăteşte societatea românească este extrem de mare!", a scris Ponta, pe Facebook.

El a precizat că nu a putut să voteze miercuri. "Am fost în imposibilitate fizică să votez azi deoarece am avut programul oficial aprobat de conducerea Camerei Deputaţilor care preciza foarte clar că sesiunea de vot final va fi joi, 5 iulie (motiv pentru care mi-am luat bilet de avion şi mă întorc în ţară în această seară) - azi dimineaţă Liviu Dragnea a decis total neprocedural schimbarea zilei de vot pentru motivul dubios că în acest fel îi şantajează pe Gabriel Vlase, Mihai Tudose şi alţi deputaţi PSD care nu doreau să voteze Codul Penal (ameninţarea a fost că nu îl mai votează pe Vlase ca director la SIE)/ astfel în urma unui şantaj mafiot deja obişnuit pentru 'stilul Dragnea' am fost împiedicat şi eu şi alţii să votăm", a spus Ponta.

Totodată, el a arătat că, dacă votul ar fi fost joi, ar votat contra modificărilor la Codul penal.

"Pe fond cred că erau necesare modificări ale Codului Penal pentru a pune în aplicare deciziile CCR şi a reformula acele prevederi pe care procurori abuzivi (gen Uncheşelu, Portocală şamd) le-au folosit în mod distorsionat pentru a acuza 'ţintele politice'/ ceea ce a ieşit însă azi din Camera Deputaţilor este mult peste (şi uneori contra) acestui cadru normal de modificare", a precizat Ponta.

Citește și
Stelian Ion
Principalele efecte ale modificărilor Codului Penal, în opinia deputatului USR Stelian Ion

Fostul premier a mai arătat că modificările făcute la Codul penal nu au avut ca scop îndreptarea unor nedreptăţi şi împiedicarea lor pe viitor, ci doar "să îl protejeze pe Liviu Dragnea şi pe unii dintre 'baronii' din politică, afaceri sau media care l-au sprijinit pe el în ultima perioadă".

"Când am considerat că Dragnea este nevinovat în Dosarul 'Referendumului' am mers chiar în faţa judecătorilor şi am spus acest lucru sub jurământ/ când procurorii lui Kovesi au interpretat abuziv şi aberant infracţiunea de 'abuz în serviciu' am spus public asta/ conceptul de 'foloase nepatrimoniale constând în simpatie politică' inventat de unii din DNA este profund antidemocratic şi stupid (...)/ însă definiţia dată azi este total anormală şi va proteja în practică mari abuzuri din partea celor aflaţi în funcţii executive", a mai scris Ponta.

În opinia sa, ar fi trebuit să se abţină de la vot cei pe care aceste schimbări din Codul penal îi privesc direct. "Modificările la Cod au fost votate cu o majoritate de două voturi - exact cele două ale deputaţilor Dragnea şi Drăghici (...) (acuzaţi de infracţiunea de 'abuz în serviciu') - normal ar fi fost ca cei pe care aceste schimbări îi privesc direct să se fi abţinut de la ceea ce reprezintă un clar vot dat în interes personal", a mai afirmat Ponta.

Totodată, el a precizat că "ignorarea şi sfidarea de către Parlament a instituţiilor din Justiţie (ÎCCJ, CSM, PÎCCJ), ca şi a mesajelor partenerilor din UE şi NATO, nu face decât să lărgească prăpastia instituţională şi aversiunea dintre magistraţi şi politicieni".

Potrivit acestuia, în România este nevoie de legislaţie şi instituţii care să combată eficient corupţia.

"Faptul că Kovesi şi unii dintre procurorii DNA au abuzat de puterile lor ajungând într-o extremă malignă trebuie îndreptat dar prin echilibrare şi nu prin căzutul în extrema cealaltă", a conchis Victor Ponta.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult