Vești proaste pentru români, de la Transporturi. Ce se întâmplă cu metroul, trenurile și autostrăzile
Your browser doesn't support HTML5 video.
Metroul din Drumul Taberei nu va fi recepționat în 2019
Întrebat dacă bucureştenii vor avea metrou în Drumul Taberei în acest an, Bode a răspuns: "Din păcate nu pe tronsonul Drumul Taberei - Eroilor Magistrala M5. Aşa cum arată datele pe care eu le-am primit până în acest moment nu se poate recepţiona şi nu putem finaliza acest tronson, din păcate".
Ministrul nu a putut avansa un termen pentru darea în folosinţă a acestui tronson, spunând că va face o evaluare şi va comunica un termen realist.
La rândul său, fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc a afirmat că până la momentul plecării sale din funcţie nimeni nu i-a zis că nu se va da în circulaţie anul acesta metroul din Drumul Taberei, iar din punctul său de vedere acest lucru se poate face.
"Din discuţiile pe care le-am avut cu firma constructoare şi din vizitele pe care le-am făcut pe şantier asta a reieşit: că la sfârşitul lunii decembrie se putea da în trafic metroul din Drumul Taberei. Eu nu am mai vorbit cu domnul director Aldea (directorul general interimar al Metrorex, Marin Aldea - n. r.), dar cu siguranţă, dacă este o problemă, trebuie să vină să comunice care este problema, de ce nu se dă. La modul în care am lăsat eu lucrurile în minister, undeva la 98% stadiul fizic finalizat, nu era o problemă să finalizeze. Dacă este o problemă care s-a identificat peste noapte trebuie adusă la cunoştinţă. Mie nu mi-a adus nimeni la cunoştinţă că nu o să pot da în trafic metroul la sfârşitul anului. Când am plecat din funcţia de ministru nu mi-a spus nimeni că nu se va da în circulaţie metroul. Din punctul meu de vedere, metroul se putea şi se poate da în circulaţie la sfârşitul anului", a spus Cuc, întrebat de jurnalişti despre acest subiect.
El a reiterat că, în declaraţiile sale, întotdeauna a vorbit despre darea în trafic a metroului din Drumul Taberei şi nu despre recepţia finală, în condiţiile în care darea în circulaţie implică lucruri care se pot face ulterior pentru recepţia finală.
"Eu am avut discuţii cu constructorii. Eu tot timpul mi-am luat feedback-ul de la companie, de la constructor şi din teren. La modul în care au evoluat stadiile fizice, eu nu am vorbit niciodată de recepţie finală, dacă m-aţi auzit. Am vorbit de dat în trafic. Darea în trafic implică şi nişte lucruri ulterioare pentru a se face recepţia finală, pentru că românii au cerut, în momentul în care am preluat mandatul, au vrut măsuri de îndată, nu au vrut să vin să le explic cum nu se poate. Asta le-am spus şi directorilor din minister: 'Sunteţi cu mandatele pe masă. Dacă nu găsiţi soluţiile necesare pentru a implementa proiectele plecaţi acasă, pentru că înseamnă că nu sunteţi buni'", a explicat Cuc.
Noul ministru promite că se vor da în trafic toate tronsoanele de autostradă finalizate şi recepţionate
De asemenea, Lucian Bode, promite că se vor da în trafic toate tronsoanele de autostradă finalizate şi recepţionate, aşa cum scrie în contract.
Întrebat marţi de jurnalişti, la venirea în minister, câţi kilometri de autostradă vor fi daţi în trafic până la finalizarea mandatului său, Bode a răspuns: "Nu o să mă vedeţi pe mine să fac afirmaţii cum a făcut doamna Plumb, să spui la începutul anului 2019 că vei da în trafic 180 de km de autostradă şi tu să ai şantiere deschise pe 118 km de autostradă".
"Nu o să spun nici ce a spus domnul Cuc sau domnul Şova (Lucian Şova, fost ministru al Transporturilor - n. r.), că nu promit niciun km de autostradă. Eu vă promit că vom da în trafic toate tronsoanele de autostradă finalizate şi recepţionate, aşa cum scrie în contract. Până la final de an va trebui să luăm o decizie foarte clară pe Lugoj-Deva, lotul 3. Acolo se face o expertiză. S-a finalizat expertiza pe partea de drum, se continuă expertiza pe partea de poduri, este în execuţie un contract încheiat, înţeleg, şi în derulare ca în 14 zile să vină cu remedierea la podul peste Mureş. Atunci o să vă spun exact ce se întâmplă cu Lugoj-Deva lotul 3, cei 21 de km. (...) În acest an au fost daţi în trafic 22 de kilometri de autostradă Lugoj-Deva lotul 4. De ce atât de puţini? Vă rog să îl întrebaţi pe domnul Cuc. Eu o să vă răspund în momentul în care preiau cu puteri depline ministerul. O să iau fiecare obiectiv de autostradă să văd exact pe fiecare lot cum stăm cu stadiul fizic, cu stadiul financiar, să văd dacă au fost plătiţi subcontractorii, pentru că şi asta am înţeles că a fost o problemă...", a afirmat Lucian Bode.
Potrivit acestuia, în cursul dimineţii a discutat aproape trei ore cu fostul ministrul al Transporturilor, Răzvan Cuc, pe tema procedurii de predare-primire şi cu directorii interimari ai companiilor TAROM, CFR Marfă şi CNAIR, care se confruntă cu o serie de probleme.
"Am avut astăzi o discuţie cu domnul ministru Răzvan Cuc pe procedura de predare-primire. Aşa cum ştiţi din şedinţa informală de Guvern, am decis ca începând de astăzi fiecare ministru să vină să discute în minister cu ministrul care predă, cu principalele direcţii din minister, pentru a pregăti procesul de predare-primire. Astăzi, am avut aproape trei ore de discuţii cu domnul Cuc, cu secretarul general, cu directorul TAROM, cu directorul CFR Marfă, cu directorul CNAIR, pentru că sunt câteva chestiuni urgente care necesită decizii urgente din partea noastră, din partea Guvernului Orban. Avem un prim draft pe care l-am discutat, draft de dosar de predare-primire. Aceste documente le vom analiza, eu cu echipa mea, iar imediat după ce Guvernul va adopta OUG de restructurare a Guvernului, cel mai probabil astăzi, vom veni la minister pentru semnarea acestui draft. Ne punem de acord, cele două echipe lucrează, se pun de acord. Vă dau un exemplu, am cerut să introducem obligatoriu în procesul de predare-primire o notă în care să spunem că aceste chestiuni sunt valabile sub rezerva efectuării unui audit. Va fi un audit intern cu toate direcţiile pe care le avem în minister şi, bineînţeles, vom contracta un audit extern, aşa cum am spus", a explicat Bode.
Noul ministru a precizat că miercuri va avea loc procedura de preluare a portofoliului.
"Mâine (miercuri - n. r.), în momentul predării şi preluării ministerului, o să vă stau la dispoziţie pe fiecare dosar în parte cu răspunsuri la întrebările dumneavoastră. Nu întâmplător am chemat la discuţii TAROM, CNAIR şi CFR Marfă, fiind trei companii importante din portofoliul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi am discutat despre problemele lor şi mai ales despre ce soluţii se întrevăd pentru a fi luate urgent în cele trei cazuri. Eu de aici o să merg la Ministerul Comunicaţiilor pentru aceeaşi procedură cu domnul ministru Petrescu. Voi prelua şi de acolo un biblioraft de probleme", a spus el.
Întrebat dacă va continua restructurarea companiilor din subordinea ministerului, începută de fostul ministru, Bode a susţinut că nu "a intrat în detaliile restructurării făcute de fostele guverne", însă nu ar vrea să apeleze la o restructurare "model TAROM 2017".
"Nu am intrat în detaliile restructurării făcute de fostele guverne. Nu aş vrea să apelez la o restructurare model TRAOM 2017. În 2017, dacă vă aduceţi aminte, TAROM a început un proces de restructurare. Erau 1.874 de angajaţi, iar în urma procesului de restructurare, în martie 2018, erau 1.900 de angajaţi. Nu astfel de restructurări. Un obiectiv important în mandatul nostru este legat de acest proces de restructurare şi eficientizare a companiilor de stat", a arătat acesta.
Evaluări la nivelul managementului CFR SA și CFR Călători
În ceea ce priveşte CNAIR, CFR SA şi CFR Călători, noul şef de la Transporturi a precizat că se va face o evaluare a activităţii managerilor acestor companii, adăugând că susţine decizia Guvernului Orban, aceea de a aduce în funcţii manageri profesionişti, printr-un proces de selecţie pe OUG 109.
Referitor la materialul rulant nou, Bode a amintit că sunt disponibili bani europeni, respectiv 252 milioane de euro, pentru achiziţia de noi garnituri care să circule pe calea ferată.
"Avem disponibili 252 de milioane de euro bani europeni. S-a demarat procesul de achiziţie pe cele 40 de rame. Există o contestaţie. Noi ne-am propus în acest mandat scurt, în această guvernare, să semnăm contractul pentru achiziţia celor 40 de rame noi. Vorbim de aproximativ 200 de milioane de euro valoare contract. Prima ramă, aşa cum arată condiţiile din contract, trebuie să fie livrată în 18 luni de la semnarea contractului şi restul în 36 de luni", a mai spus Lucian Bode.