Modifica setarile cookie
Toate categoriile

USR: Legea pensiilor propusă de Dragnea, "o nouă minciună"

Uniunea Salvaţi România susţine că nu e posibilă creşterea pensiilor promisă de liderul PSD şi cere "depolitizarea punctului de pensie".

Legea pensiilor propusă de preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, reprezintă o ''nouă înşelătorie marca PSD-ALDE'', susţine Uniunea Salvaţi România, care atrage atenţia că aceasta este ''o nouă minciună menită să amăgească cetăţenii", potrivit Agerpres.

"Acest lucru este dovedit chiar de faptele coaliţiei PSD - ALDE din ultima sesiune parlamentară şi cea extraordinară, când au votat pensii speciale pentru Avocatul Poporului, membrii Curţii Constituţionale, toţi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene din 1992 până astăzi. Afirmaţia preşedintelui PSD potrivit căreia toate pensiile vor creşte este complet falsă. Punctul de pensie este stabilit de Guvern şi nu prin lege adoptată de Parlament. Creşterea pensiilor e o iluzie, dacă toate cheltuielile cresc mai mult şi mai repede decât creşterea pensiilor. Solicităm depolitizarea valorii punctului de pensie pentru a nu mai fi un instrument electoral iresponsabil la îndemâna guvernanţilor de orice culoare politică", a precizat deputatul USR Cristian Seidler, membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

Potrivit acestuia, "PSD-ALDE complică inutil calculul pensiilor şi promite luna de pe cer pentru anul 2021 când nu se vor mai afla la putere''.

''Contează nu doar suma punctului de pensie, ci mai ales valoarea banilor respectivi. De când guvernează PSD-ALDE avem cea mai mare inflaţie din ultimii ani şi cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană'', spune Cristian Seidler.

Citește și
Darius Vâlcov
Promisiunea făcută de consilierul premierului Dăncilă. Ce se întâmplă cu toate pensiile din România

USR solicită astfel o lege a pensiilor cât mai simplă pentru ca fiecare cetăţean să îşi poată calcula singur punctele de pensie acumulate de-a lungul anilor şi apreciază că România are nevoie de un sistem de pensii echitabil şi solid.

"Liviu Dragnea dă dovadă de cinism când vorbeşte despre inechităţi şi contributivitate, PSD fiind autorul moral al privilegiilor din sistemul de pensii care-i nedreptăţesc pe românii ce au muncit şi au cotizat o viaţă întreagă. (...) Ca să fie echitabil trebuie eliminate pensiile speciale, ca să fie solid, trebuie păstrat Pilonul II. Orice alte declaraţii ale coaliţiei PSD-ALDE sunt afirmaţii populiste neconforme cu realitatea şi nevoile reale ale cetăţenilor. (...) USR a depus un proiect de lege de eliminare a pensiilor speciale şi de limitare a pensiilor de serviciu, în cazul magistraţilor şi a personalului militar, şi a votat împotriva înfiinţării de noi pensii speciale propusă şi adoptată de coaliţia PSD-ALDE", mai arată sursa citată.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seară că noua lege a pensiilor va îndrepta inechităţile apărute în calculul pensiilor pentru oameni care au muncit în aceleaşi condiţii, dar s-au pensionat la date diferite, precizând, totodată, că nicio pensie nu va scădea.

"Legea îndreaptă inechităţile istorice şi vorbim de oameni care sunt la pensie, cu un număr de ani de muncă egal, cu condiţii similare de muncă, au pensii diferite pentru că au prins legislaţii diferite. (...) Asta este o inechitate care va fi îndreptată. (...) Nicio pensie nu scade. Toate pensiile vor creşte", a spus Liviu Dragnea, la România TV.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult