USR: Joi şi vineri vom aduce în Parlament sutele de mii de semnături din campania "Fără penali"
El a mai precizat că, în paralel, partidul va acţiona în judecată primarii care blochează validarea semnăturilor.
"Aceasta este săptămâna Z pentru campania "Fără penali în funcţii publice". În această săptămână, joi şi vineri, "Fără penali", această iniţiativă spectaculoasă a societăţii, va ajunge în Parlament, cum am spus joi şi vineri vom aduce semnăturile validate de către primăriile din ţară. În aceste zile însă expiră termenul pentru marea majoritatea primăriilor, unele dintre ele au trimis deja hârtie că vor depăşi termenul, probabil va mai apărea o prelungire, dar altele încearcă să fure votul cetăţenilor", a afirmat Dan Barna, la Parlament, potrivit Agerpres.
El a spus că sunt mai multe primării conduse de reprezentanţi ai PSD care refuză să valideze semnăturile, "cea mai dramatică situaţie" fiind la Constanţa.
"Cea mai dramatică situaţie este la Constanţa, unde 6.000 de semnături au fost efectiv tăiate din semnăturile cetăţenilor, le-a fost furat acestora dreptul de a solicita o ţară fără condamnaţi penali în conducerea ţării", a spus Barna.
El a afirmat că în prezent campania "este în continuare sub asediu".
"Joi începem depunerea, joi şi vineri sunt două zile în care vom aduce toate sutele de mii de semnături, milionul de semnături îl vom aduce în Parlament conform procedurii, după care în zilele următoare vom da curs plângerilor pe care le vom face începând de mâine împotriva primarilor pentru a recupera şi acele semnături care sunt în prezent ţinute în captivitate, sunt refuzate validarea lor. Acest lucru este foarte grav", a mai spus Barna, menţionând că în privinţa semnăturilor validate "cifrele arată bine", dar mai sunt câteva judeţe în care nu s-a atins pragul de 20 mii de semnături din cauza refuzului primarilor de a le valida.
Deputatul USR Stelian Ion a anunţat, la rândul său, că USR va acţiona în instanţă Primăria Constanţa.
"Vom acţiona în instanţă Primăria Constanţei, în zile următoare intenţionăm, chiar mâine, să facem demersurile unei acţiuni în instanţă şi, în acelaşi timp, după ce vom verifica semnăturile şi dacă vom constata că există nereguli, au fost şterşi abuziv de pe listă oameni care şi-au exprimat real dorinţa de sprijini această iniţiativă, este foarte posibil să formulăm şi plângeri pentru abuz în serviciu", a mai spus Stelian Ion.
El a făcut un apel către funcţionarii către primării care fac aceste verificări să nu asculte de dispoziţiile şefilor pentru că "vor fi primii care vor răspunde, alături de primari".
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Agerpres
Etichete: USR , campanie , judete , parlamentari , fara penali , semnaturi
Dată publicare: 18-09-2018 16:45