USR condamnă modul în care PSD ”sabotează” candidatura lui Kovesi la şefia Parchetului European
"Uniunea Salvaţi România dezaprobă cu fermitate acţiunile de intimidare şi hărţuire a fostului procuror-şef DNA Laura Codruţa Kovesi puse la cale de PSD prin intermediul Secţiei speciale de investigare a magistraţilor. În timp ce Radu Mazăre se plimbă prin Madagascar, iar Sebastian Ghiţă îşi vede liniştit de afaceri în Serbia, Laura Codruţa Kovesi este chemată să dea cu subsemnatul săptămânal la Secţia de Poliţie şi are interdicţie să-şi exercite profesia şi să iasă din ţară. Aceasta este noua metodă PSD-ALDE de a o împiedica să continue cursa pentru şefia Parchetului European", se arată într-un comunicat al USR, vineri, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, "USR condamnă acest nou abuz pe care îl face Secţia specială înfiinţată la ordinul lui Liviu Dragnea pentru a-i intimida şi controla pe magistraţi şi cere PSD să oprească planul de sabotare a Laurei Codruţa Kovesi pentru ca România să nu ajungă de râsul întregii Europe şi subiect de nouă dezbatere în Parlamentul European".
USR atrage atenţia că "reacţiile dure" venite din parte Comisiei Europene şi a unor ambasadori şi lideri europeni de rang înalt demonstrează că "strategia penalilor a devenit extrem de transparentă pentru toţi".
"Retorica PSD despre statul paralel şi abuzurile care ar fi fost comise în lupta împotriva corupţiei nu mai păcăleşte pe nimeni. USR consideră că soluţia pentru rezolvarea tuturor acestor probleme este votul masiv la referendumul pe Justiţie de pe 26 mai, dar şi la toate scrutinele care urmează, pentru a scăpa de penalii din funcţii publice care subminează sistemul de justiţie", se menţionează în comunicatul USR.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!