Modifica setarile cookie
Toate categoriile

USR cere statului român să oprească extrădarea în Turcia a ziaristului Kamil Demirkaya

USR cere autorităților române să oprească acțiunile de extrădare în Turcia a ziaristului Kamil Demirkaya, care lucrează la publicația Zaman România. 

USR consideră că o asemenea acțiune este de natură să pună în pericol viața lui Kamil Demirkaya și că extrădarea sa ar constitui un semnal că autoritățile de la București au abdicat de la apărarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la viață și la liberă exprimare.

”Faptul că, pentru Liviu Dragnea, dictatura lui Recep Tayyip Erdogan este o sursă de inspiraţie nu mai este demult un secret, însă în cazul de faţă vorbim deja de un gest care condamnă un om pentru că a îndrăznit să critice abuzurile din Turcia. România, ca stat membru al Uniunii Europene şi al NATO şi-a luat un angajament ferm pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi să apere şi promoveze democraţia şi valorile europene şi euro-atlantice.

Dacă astăzi autorităţile române fac un asemenea gest, nu doar că încalcă drepturile omului, nu doar că se fac preş la cheremul sultanului Erdogan, dar arată o separare clară faţă de UE şi de valorile pe care le reprezintă. Din nou, interesul personal şi simpatiile lui Dragnea trădează o ţară întreagă! Extrădarea lui Kamil Demirkaya nu trebuie să aibă loc! România trebuie să rămână un stat democratic şi european şi unde primează statul de drept”, a declarat liderul USR, Dan Barna, potrivit unui comunicat de presă.

”Este inacceptabil ca un guvern al unei țări europene să dea curs unei cereri de extrădare venite din partea unui dictator, cu o asemenea ușurință. Faptul că guvernul Dragnea-Dăncilă pocnește din călcâie la ordinele unui dictator care a ordonat arestarea a zeci de mii de intelectuali: jurnaliști, cadre didactice din școli și din universități, magistrați sau simpli oameni doar pentru simplul motiv că nu aplaudă regimul său autoritar, este incalificabil. Autoritățile de la București trebuie să revină asupra măsurii și să se comporte ca o țară care respectă drepturile fundamentale ale omului” spune şi Vlad Alexandrescu, liderul grupului USR din Senatul României, membru în Comisia pentru cultură şi media din Senat, fost ambasador.

Citește și
Recep Tayyip Erdogan
Ziarul Zaman România: ”România începe extrădările la ordinul lui Erdogan. Prima victimă, un ziarist”

USR consideră că arestarea, miercuri, în vederea extrădării, a ziaristului Kamil Demirkaya reprezintă un abuz și un gest care demonstrează care sunt valorile pe care le împărtășesc membrii guvernului Dragnea-Dăncilă, care ”pare că au răspuns la un ordin şi au pus în aplicare cererea de extrădare venită din partea autorităților turce”.

Jurnalistul Kamil Demirkaya lucrează pentru Zaman România, și se află de doi ani în România, având permis de ședere temporară.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult