USR acuză Guvernul PSD-PNL că a introdus în plină criză taxa pe soare
USR cere ”stoparea publicării în Monitorul Oficial a acestei ordonanţe de urgenţă care pune în pericol toate ţintele de investiţii în energie regenerabilă”, potrivit News.
Potrivit USR, ”taxa pe soare vizează cetăţenii şi firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent şi îl consumă în propria gospodărie sau firmă”.
”Cetăţenii şi firmele vor fi obligaţi de stat să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la reţelele naţionale de energie, doar pentru a putea fi taxaţi pentru energia produsă de ei, consumată tot de ei”, spune USR într-un comunicat.
USR: Guvernul de securiști socialiști atinge noi culmi ale proastei guvernări“România este un stat european care doreşte să treacă pe energie verde cât mai mult posibil. Primim şi o grămadă de bani europeni pentru asta, pe care PSD şi PNL nu sunt în stare să îi investească. Acum, inventează o nouă taxă, pentru a opri românii să devină prosumatori.
De ce? Pentru că monopolul şi piaţa captivă a companiilor energetice de stat trebuie protejate. Chiar cu preţul sacrificării producţiei de energie în plină criză energetică. Guvernul de securişti socialişti atinge noi culmi ale proastei guvernări”, spune Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.
USR cere ”stoparea publicării în Monitorul Oficial a acestei ordonanţe de urgenţă care pune în pericol toate ţintele de investiţii în energie regenerabilă”.
USR: Ministerul Energiei nu este în stare să folosească banii europeni”Statul ar trebui să încurajeze cetăţenii şi firmele să devină prosumatori şi să elimine birocraţia în domeniu. Cumulând puterea mică a celor mulţi, vom putea asigura mai repede independenţa energetică a ţării şi vom creşte potenţialul de export de energie.
În ultimii ani, 23.785 de prosumatori au ridicat instalaţii cu o putere de peste 213 MW. Este cea mai mare investiţie în energie din România din ultimii ani şi a fost făcută de mulţi cetăţeni şi companii, din banii lor: peste 200 de milioane de euro (estimare).
În schimb, Ministerul Energiei nu este în stare să folosească banii europeni din două surse de finanţare importante: 500 de milioane de euro din PNRR (negociate de USR) pentru panouri fotovoltaice; 1,4 miliarde de euro are România din Fondul de Modernizare al UE”, mai precizează USR.