USR a sesizat Comisia de la Veneția din cauza legilor Justiției propuse de ministrul Predoiu
Solicitarea a fost făcută de deputatul USR Iulian Bulai, preşedinte al grupului ALDE de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE).
El a cerut coaliţiei PSD-PNL-UDMR să nu dea un vot final în "Comisia specială Iordache 2" până nu se primeşte avizul Comisiei de la Veneţia.
"Comisia de la Veneţia va emite o opinie pe cele trei legi ale Justiţiei. Asta am cerut astăzi în Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Solicitarea a fost admisă cu majoritatea voturilor. PSD-PNL ar trebui să nu se grăbească: să aştepte punctul de vedere solicitat şi să-l implementeze în raport cu prevederile MCV şi GRECO", a declarat Iulian Bulai, potrivit unui comunicat USR citat de Agerpres.
Deputatul USR Stelian Ion susține, la rândul său, că este necesar un punct de vedere din partea Comisiei de la Veneţia.
"În ciuda angajamentelor din programul de guvernare, domnul ministru Predoiu s-a opus din răsputeri obţinerii unui asemenea aviz din partea Comisiei de la Veneţia. Luând în considerare dezbaterile din Comisia specială şi faptul că foarte multe asociaţii profesionale critică aceste proiecte, cu argumente substanţiale, este esenţial să avem la îndemână avizul Comisiei de la Veneţia şi să dăm un vot în cunoştinţă de cauză. Solicităm coaliţiei PSD-PNL-UDMR să fie date rapoarte pe cele trei legi după ce vom vedea argumentele Comisiei de la Veneţia", a transmis fostul ministru al Justiţiei.
Potrivit acestuia, "nu o dată, Comisia de la Veneţia a confirmat criticile formulate de USR".
"S-a întâmplat cu legile Justiţiei din epoca Dragnea, s-a întâmplat cu aşa-zisul proiect de desfiinţare a Secţiei Speciale propus de Cătălin Predoiu", a argumentat Stelian Ion.
"Fără legi avizate de Comisia de la Veneţia, nu putem avea o Justiţie independentă, aşa cum România şi-a asumat în faţa Europei", se arată în comunicatul USR.
Legile Justiției, în ParlamentComisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a început săptămâna trecută dezbaterea celor trei proiecte trimise în procedură legislativă de către Guvern privind statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi, respectiv, Consiliul Superior al Magistraturii.
Au avut loc dezbateri generale pe aceste proiecte şi urmează dezbateri pe articole.
Comisia parlamentară specială pentru examinarea legilor din domeniul Justiţiei a discutat, miercuri, în prima parte a unei şedinţe de peste trei ore, 138 de articole din proiectul legii Consiliului Superior al Magistraturii, respingând în bloc amendamente depuse de USR şi AUR, dar şi de CSM şi asociaţii de magistraţi.
Comisia a adoptat, însă, în unanimitate, un amendament al CSM, asumat de toate grupurile parlamentare, privind alegerea reprezentanţilor societăţii civile ca membri ai CSM, printre condiţii introducându-e aceea că "sunt specialişti în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puţin 10 ani într-o profesie juridică sau în învăţământul juridic superior".
Potrivit proiectului elaborat de Ministerul Justiţiei, vechimea de 10 ani era valabilă doar pentru activitatea juridică.