Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un influent colaborator al lui Emmanuel Macron i-a luat locul lui Cioloș la conducerea Renew Europe

Eurodeputatul Stéphane Séjourné, influent colaborator al preşedintelui francez Emmanuel Macron, a fost ales marţi în funcţia de preşedinte al grupului politic Renew Europe, în locul lui Dacian Cioloș.

 

Singurul candidat rămas în cursă, Stéphane Séjourné a fost ales prin aclamare, a anunţat delegaţia franceză din grupul Renew Europe.

Olandeza Sophie In't Veld, membră a Parlamentului European încă din 2004, şi-a retras candidatura în urmă cu o săptămână.

Dintre cei 98 de aleşi ai grupului Renew Europe, delegaţia franceză este cea mai numeroasă, având 23 de membri.

Funcţia de lider al acestui grup europarlamentar a devenit vacantă după decizia eurodeputatului român Dacian Cioloş de a se concentra mai multe pe politica naţională.

În vârstă de 36 de ani, Stéphane Séjourné este un apropiat al lui Emmanuel Macron, pe care l-a acompaniat în ascensiunea sa către Palatul Elysée pentru a deveni unul dintre principalii săi consilieri politici.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult