Un deputat PMP demisionează din funcţiile din partid pentru că a făcut închisoare: ”Recunosc rușinat”
Parlamentarul recunoaşte "ruşinat şi ruinat emoţional" că în urmă cu douăzeci de ani, "din prea multă credulitate şi naivitate", a fost antrenat într-o situaţie regretabilă şi a fost condamnat penal pentru complicitate la înşelăciune. El spune că a stat în detenţie, unde din cauza tratamentelor inumane şi "corecţiilor” fizice a fost "foarte aproape de obştescul sfârşit", susţinând că a crezut tot timpul, în interiorul său, că şi-a ispăşit această greşeală a tinereţii şi a considerat că va putea fi tratat în măsura realizărilor sale de astăzi, relatează news.ro.
"Sunt doar un om care a greşit într-o etapă critică a vieţii sale, iar acum m-a ajuns trecutul din urmă şi mă aflu din nou la momentul adevărului", afirmă Doru Coliu.
Doru Coliu a publicat, joi noapte, pe Facebook, o scrisoare deschisă, în care spune că îi este greu să rememoreze unii ani, pe care i-a vrut uitaţi pentru el şi pentru familia sa şi mărturiseşte că în urmă cu douăzeci de ani a fost condamnat penal pentru complicitate la înşelăciune.
"Cred că niciunui om nu îi este uşor să-şi recunoască greşelile, căderile fundamentale din viaţa sa. Unele situaţii şi fapte aş vrea să nu fi existat vreodată, să nu-mi fi întunecat existenţa şi mai ales cei mai frumoşi ani ai tinereţii. Îmi este greu chiar să rememorez unii ani, care mi-au fost calvar şi coşmar. I-am vrut uitaţi pentru sufletul meu şi pentru toţi cei dragi mie. Recunosc ruşinat şi ruinat emoţional că o greşeală din trecutul meu mă caută astăzi prin presă, precum o nălucă. Recunosc că, în urmă cu douăzeci de ani, din prea multă credulitate şi naivitate, am fost antrenat într-o situaţie regretabilă şi am suferit o condamnare penală pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune. Mi-am ispăşit pedeapsa prin detenţie, unde din cauza tratamentelor inumane şi „corecţiilor” fizice de care am avut parte, am fost foarte aproape de obştescul sfârşit. Rememorând, încropesc cu sentimentele de groază de atunci aceste rânduri", susţine deputatul Doru Coliu.
El spune că a învăţat însă din această eroare, "din propria cădere şi disperare" şi a înţeles definitiv că doar prin muncă, trudă, demnitate şi sacrificiu poţi răzbi în viaţă.
"Nu cerşesc mila nimănui! Am stat spăşit în faţa judecăţii justiţiei, am plătit cu libertatea şi aproape cu viaţa, regret câte zile voi mai avea această greşeală a trecutului şi a imaturităţii mele de atunci. Am învăţat însă din această eroare, din propria cădere şi disperare, am înţeles definitiv că doar prin muncă, trudă, demnitate şi sacrificiu poţi răzbi în această viaţă, doar astfel poţi răzbi şi izbândi. M-am reabilitat, ridicându-mă din propria cenuşă, mi-am întemeiat o familie de care sunt mândru, mă consider astfel recompensat, binecuvântat, şi am redobândit respectul semenilor mei. Încurajările şi îndemnurile celor din jur m-au determinat să fac pasul către politică, iar voturile pe care le-am dobândit din partea românilor din Diaspora reprezintă pentru mine o izbăvire, aici, pe pământ", afirmă Coliu.
El le cere iertare celor pe care i-a dezamăgit, în special lui Traian Băsescu şi Eugen Tomac, susţinând că a crezut tot timpul, în interiorul său, că şi-a ispăşit această greşeală a tinereţii şi a considerat că va putea fi tratat în măsura realizărilor sale de astăzi. Deputatul anunţă că demisionează din toate funcţiile deţinute în PMP:
"Vă cer iertare tuturor celor pe care v-am dezamăgit, ascunzându-vă singura greşeală din trecutul meu şi îndeosebi domnului Preşedinte Traian Băsescu, domnului Preşedinte Eugen Tomac şi colegilor mei din diaspora. Îmi pare rău pentru situaţia în care pun astăzi Partidul Mişcarea Populară, pe toţi colegii mei, care oricum reprezintă o ţintă prioritară pentru actualii guvernanţi. Am crezut tot timpul, în interiorul meu, că mi-am ispăşit această greşeală a tinereţii şi am considerat că voi putea fi tratat în măsura realizărilor mele de astăzi. Îmi doresc ca această greşeală să nu vă vulnerabilizeze, mai ales pe voi, colegii şi prieteni mei din Partidul Mişcarea Populară şi familia Diaspora, din care fac parte... Îmi pare nespus de rău! Vă aduc la cunoştinţă, pe această cale, că demisionez din toate funcţiile deţinute în Partidul Mişcarea Populară. Înaintea judecăţii divine, de care vom avea cu toţii parte, probabil într-o altă lume, mă las în seama înţelegerii şi, poate, a îngăduinţei voastre. Sunt doar un om care a greşit într-o etapă critică a vieţii sale, iar acum m-a ajuns trecutul din urmă şi mă aflu din nou la momentul adevărului. Mă căiesc!", adaugă Doru Coliu.
Coliu se află la primul mandat de deputat şi este preşedinte al organizaţiei PMP Diaspora.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!