Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Teodorovici vrea impozitarea pensiilor speciale. Foștii președinți ar putea fi vizați

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cum în Guvern nu a avut susținere, ministrul de Finanțe și-a susținut în Parlament inițiativa privind taxarea pensiilor speciale. 

Colegii lui Eugen Teodorovici, senatorii din comisia de buget, au fost de acord că cei care primesc lunar pensii de peste 7.000 de lei, să plătească impozit la stat.

Liberalii au cerut chiar eliminarea acestor venituri speciale, iar cei de la UDMR au spus că și foștii președinți ar trebui taxați, alături de magistrați, aviatori și de înalții funcționari.

Eugen Teodorovici ar fi vrut ca ideea sa privind impozitarea pensiilor speciale să intre pe agenda Guvernului, dar cum premierul nu l-a susținut, șeful de la Finanțe s-a adresat colegilor parlamentari.

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor: "Știm foarte bine că azi în România sunt pensii pentru care titularii nu au contribuit cu absolut nimic pentru ceea ce primesc de la momentul pensionării".

Citește și
fisc venituri
Teodorovici vrea pedeapsa cu închisoarea pentru patronii care nu plătesc contribuțiile la stat

Peste 9.300 de foști angajați ai statului român primeau în luna iunie pensii speciale. Beneficiarii sunt foști primari, judecători, militari, diplomați și funcționari publici. Când se retrag din activitate, aceștia primesc o pensie, mult mai mare decât cea pe care ar încasa-o dacă ar fi calculată doar din sumele cu care ei au contribuit de-al lungul vieții.

Teodorovici propune că pentru pensiile speciale de peste 7.000 de lei să se aplice un impozit de 30 la sută, iar pentru cele mai mari de 10.000 de lei să crească impozitul la 50 %.

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor: "E o pensie în plată de 15.000 de euro și multe altele de mii și mii de euro fără să fi fost asigurată partea de contributivitate".

Un angajat de la o firma privată care și-a plătit toate contribuțiile, NU ar fi impozitat. Liberalii din comisia de buget au mers chiar mai departe cu propunerea, fără succes însă.

Cei de la UDMR au modificat textul astfel încât și președinții țării care primesc pensie specială să fie taxați. Propunerea trebuie adoptată de plenul Senatului, după care va intra și în discuția deputaților.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult