Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Teodorovici: ”O să aveţi vineri un buget adoptat în Guvern și trimis către Parlament”

Ministrul Finanţelor a anunţat joi că bugetul de stat pe 2019 va fi prezentat şi adoptat vineri de Guvern, iar ulterior trimis către Parlament, adăugând că proiectul prevede o creştere "foarte importantă" în domeniile investiţii, sănătate şi educaţie.

"Eu vă spun că o să aveţi mâine un buget în Guvern prezentat, discutat, adoptat, trimis la Parlament. După aceea, ţine de Parlament cât de repede va adopta acest buget, care are o creştere foarte importantă pe investiţii, sănătate şi educaţie", a declarat Teodorovici, la sediul Ministerului Finanţelor, înainte de întâlnirea cu primarii pe tema bugetului, conform Agerpres. 

Întrebat despre faptul că unii primari au plecat nemulţumiţi după întrevederea pe care a avut-o miercuri cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor, Teodorovici a spus: "A rămas că ne vedem joi la minister pentru o ultimă clarificare".

El a susţinut că scandalul din jurul bugetului a fost provocat "în mod artificial".

"Şi în Parlament este tot un proces de consultare, de dezbatere, după aceea de adoptare, se poate modifica orice", a afirmat ministrul.

Citește și
Liviu Dragnea
Dragnea şi Teodorovici, la şedinţa Asociaţiei Municipiilor. Discuţii pe bugetul pe 2019

Chestionat de ce a durat atât de mult întocmirea proiectului de buget, el a răspuns că "în nici un caz din cauza Ministerului Finanţelor", ci "din motive care nu mai contează".

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult