Teodorovici, după ce a fost ales președinte executiv: Nu ştiu ce înseamnă preşedinte executiv
"Am promis că sunt sincer şi am să spun ceea ce simt. Mă gândeam dacă în această sală, poate undeva curând, se va decide şi soarta ţării, în sensul bun al cuvântului. Sunt emoţionat, nu ştiu ce înseamnă preşedinte executiv, e ceva ce mi-am dorit tot timpul să fiu pentru ca lucrurilor, problemelor pe care oamenii le aduc să le găsesc rezolvarea. Aşa am să fac ca preşedinte executiv, asta vreau să fac în continuare ca ministru al Finanţelor Publice, cu sprijinul doamnei prim-ministru, cu sprijinul lui Mihai Fifor, cu sprijinul tuturor colegilor din acest partid frumos, un partid în care toţi românii se vor putea regăsi", a spus Teodorovici la finalul congresului extraordinar al PSD.
Premierul Viorica Dăncilă a fost aleasă, sâmbătă, preşedinte al PSD, Eugen Teodorovici - preşedinte executiv şi Mihai Fifor - secretar general.
Viorica Dăncilă a obţinut 2828 voturi, Liviu Pleşoianu - 715 voturi, Şerban Nicolae - 375 voturi şi Ecaterina Andronescu - 50 de voturi. 22 de voturi au fost nule.
Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a fost ales preşedinte executiv al PSD, el obţinând 2463 de voturi. Contracandidaţii săi au obţinut: Daniel Suciu - 1358 voturi, Daniel Florea - 129 voturi şi Marius Bota, care s-a retras - 19 voturi. 21 voturi au fost nule.
Secretar general al PSD a fost ales Mihai Fifor, cu 2366 voturi. Gabriel Petrea a obţinut 717 voturi, Felix Stroe - 189, iar Codrin Ştefănescu - 466 voturi. Rodica Nassar - 77 voturi. 175 voturi au fost nule.