Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Teodorovici, despre remaniere: ”Oricât de mult aş crede eu că îmi fac treaba, tot aş fi nemulţumit”

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat joi că nu a primit reproşuri din partea premierului Viorica Dăncilă cu privire la activitatea sa, menţionând că oricât de mulţumit ar fi de ceea ce face, tot nu ar fi suficient.

"Nu ştiu de ce politicienii tot dau curs la astfel de subiecte, dacă se tem, nu se tem. Sincer, dacă eşti om politic şi cu o anumită experienţă în politica din România, nu cred că ar trebui să fie ăsta un subiect. De ce să te temi? Pentru ce să te temi?", a afirmat Eugen Teodorovici, întrebat dacă se teme de o remaniere guvernamentală.

El a spus că este normal ca un demnitar să nu fie suficient de mulţumit de modul în care îşi face treaba.

"Oricât de mult aş crede eu că îmi fac treaba şi oricât, să spunem, că şi efectele ar fi cele în acest sens, tot aş fi nemulţumit. Aşa e normal să fii ca şi demnitar, nu ai voie să fii mulţumit, sau suficient de mulţumit faţă de ceea ce faci. Nu, trebuie să faci tot timpul cât mai mult, pentru că sunt atâtea de multe de făcut în această ţară, încât şi dacă ai lucra zi şi noapte încontinuu, nu ai cum să le rezolvi. Ideea e să faci cât mai multe şi dacă eşti mulţumit, înseamnă că nu ai înţeles ce înseamnă acea poziţie", a adăugat Teodorovici.

Întrebat dacă premierul Viorica Dăncilă i-a adus reproşuri, ministrul Teodorovici a răspuns: "De la dânsa n-am primit reproşuri. Nu. Ce reproşuri să am?".

Citește și
Eugen Teodorovici
Teodorovici: ”Din păcate, asta-i România, ţara în care trăim”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult