Teodorovici: Aş fi onorat să fac tandem Viorica Dăncilă - preşedinte, eu premier

Eugen Orlando Teodorovici
Agerpres

Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Piteşti, că ar fi onorat să facă parte dintr-un tandem Viorica Dăncilă - preşedinte, iar el prim-ministru.

„Da. Aş fi onorat. Să ajungă doamna prim-ministru preşedinte şi dânsa decide ce trebuie să fie bun pentru ţara asta”, a răspuns Teodorovici la întrebarea unui jurnalist dacă îşi doreşte un tandem Dăncilă preşedinte, Teodorovici premier.

Eugen Teodorovici a mai fost întrebat şi când a discutat ultima dată cu Victor Ponta, „fiind considerat omul de legătură al PSD cu Pro România”, notează Agerpres.

„Uitându-mă la televiziunile care au difuzat ştirea, la una a fost fake news, la cealaltă este sigur din partea cuiva din acest partid (PSD - n.r.). Cei care mă ştiu foarte bine ştiu că atâta timp cât am spus că merg într-o echipă, nu există nimic care să mă clintească din loc. Sunt cu doamna prim-ministru, care va deveni preşedintele României, cu ceilalţi colegi, cu Mihai Fifor, cu Răzvan Cuc şi ceilalţi din echipa PSD. Aşa că orice încercare de a băga băţul prin gard nu ţine sau ţine doar la cei care sunt gură cască”, a spus Teodorovici.

Acesta a adăugat: „Nu sunt duşmani pe câmpul de luptă câţi aş putea să duc eu”.

Citește și
Viorica Dancila
Condițiile în care Dăncilă ar putea fi demisă. Ce spun analiștii despre criza din PSD

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, preşedintele executiv Eugen Teodorovici şi secretarul general Mihai Fifor au participat, joi, la Piteşti, la şedinţa Comitetului Executiv Judeţean Argeş al PSD. La finalul şedinţei a fost susţinută o conferinţă de presă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dan Petrescu i-a speriat pe englezi: "Îngrijorător, o boală misterioasă"
Dan Petrescu i-a speriat pe englezi: "Îngrijorător, o boală misterioasă"
Citește și...
Cum au ajuns zeci de familii să plătească vacanțe de vis de care nu s-au putut bucura
Cum au ajuns zeci de familii să plătească vacanțe de vis de care nu s-au putut bucura

Cum au ajuns zeci de familii să plătească vacanțe de vis de care nu s-au putut bucura

Condițiile în care Dăncilă ar putea fi demisă. Ce spun analiștii despre criza din PSD
Condițiile în care Dăncilă ar putea fi demisă. Ce spun analiștii despre criza din PSD

Vin vremuri tulburi în politică, spun analiștii, după ce Viorica Dăncilă a anunțat că va merge în Parlament să ceară un vot pentru restructurarea guvernului.

Dăncilă, despre plângerea lui Dragnea împotriva PSD: Toți bărbații și-au găsit ținta
Dăncilă, despre plângerea lui Dragnea împotriva PSD: Toți bărbații și-au găsit ținta

Viorica Dăncilă s-a plâns din nou că a devenit o țintă a bărbaților din politică, după apariția în presă a informației conform căreia Liviu Dragnea, din spatele gratiilor, a dat în judecată PSD.

Teodorovici vrea ca absolvenţii de studii economice să fie angajaţi la ANAF fără concurs
Teodorovici vrea ca absolvenţii de studii economice să fie angajaţi la ANAF fără concurs

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri că a propus angajarea fără concurs la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a absolvenţilor de facultăţi cu profil economic, pentru a întineri sistemul şi a schimba mentalităţile.

Recomandări
Politolog, după alegeri: „Un alt perdant este Nicușor Dan. Mă aștept ca președintele să devină din ce în ce mai izolat”
Politolog, după alegeri: „Un alt perdant este Nicușor Dan. Mă aștept ca președintele să devină din ce în ce mai izolat”

PNL și premierul Ilie Bolojan ies mai puternici din aceste alegeri, în vreme ce marele pierzător ar fi PSD, al cărui candidat s-a clasat pe locul 3.

„Cadou” de la „moș” Bolojan pentru buget, nu pentru bugetari. Guvernul pregătește înghețarea salariilor și în 2026
„Cadou” de la „moș” Bolojan pentru buget, nu pentru bugetari. Guvernul pregătește înghețarea salariilor și în 2026

Salariile bugetarilor ar putea fi înghețate anul viitor, spun surse guvernamentale. Asta ar însemna ca lefurile a peste un milion de angajați de la stat să rămână pe loc din pricina crizei bugetare.

Nicușor Dan, în Franța: „România azi are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate”. Urmează întâlnirea cu Macron
Nicușor Dan, în Franța: „România azi are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate”. Urmează întâlnirea cu Macron

Preşedintele Nicuşor Dan, aflat în vizită oficială în Franţa, are, luni, o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti şi le-a transmis că doreşte un dialog cât mai intens cu ei, pe teme economice, sociale din care toată lumea să aibă de câştigat.