Tăriceanu: „La finele lui 2019, o să-i spunem lui Iohannis 'Auf Wiedersehen'"
„Am mai anunţat, în urmă cu două săptămâni, că într-adevăr mă gândesc serios la candidatură. Încă nu am luat decizia. Şi noi la ALDE şi cei din PSD dorim ca alegerile prezidenţiale din anul ăsta să fie cum a fost în 2016 când i s-a spus «La revedere!» dlui Cioloş. Noi vrem ca acum, la finele lui 2019, să-i spunem dlui Iohannis «Auf Wiedersehen!». Pentru asta e utilă o candidatură comună“, a afirmat Tăriceanu la Antena 3, conform News.ro. El a criticat faptul că preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale pentru că nu se poate spune „cât mai e el preşedinte şi cât este candidat“. „Eu, dacă aş fi membru al PSD, aş avea curajul să spun că e o chestiune de orgoliu. Dar ce e mai important, orgoliul de membru de partid sau de a avea un preşedinte altfel decât acutalul preşedinte care n-a reuşit pentru România lucruri pe care noi le aşteptam? Eu am avut foarte multe aşteptări pentru că sunt dintre cei care în 2009 am crezut că poate fi o alternativă de premier. Îm preună cu cei din PSD va trebui să facem un calcul la rece: care e soluţia care ne dă cele mai mari şanse“, a mai declarat liderul ALDE. Întrebat dacă ALDE ar putea susţine candidatul PSD, el a replicat: „Toate aceste chestiuni le avem la dispoziţie“.
Despre alegerile europarlamentare
Totodată, el a precizat că au început deja pregătirile în cadrul partidului său pentru alegerile europarlamentare şi a menţionat că o decizie finală dacă se va merge pe liste separate sau în alianţă cu PSD va fi luată în cadrul coaliţiei.
„Noi am început deja pregătirile, am dat startul oficial de campanie. Vă pot spune că o jumătate de zi, la sediul ALDE, nu am făcut decât să lucrăm pe campanie cu echipa pe care deja am desemnat-o, cu o parte din echipă, nu cu toţi, pentru că există un sentiment destul de larg răspândit în partid, care vrea să demonstreze de ceea ce este capabil partidul şi atunci colegii mei pledează pentru a merge pe liste separate. Fără îndoială, mersul pe liste separate are şi avantaje, dar nu numai, are şi dezavantaje şi deci trebuie să cântărim, dar acest lucru îl facem în cadrul coaliţiei şi vom hotărâ în final", a precizat Tăriceanu, conform Agerpres.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: News.ro, Agerpres
Etichete: klaus iohannis , alegeri prezidentiale , Liviu Dragnea , Călin Popescu Tăriceanu , tariceanu
Dată publicare: 07-02-2019 23:00