Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tăriceanu susține "soluţia celor două state": Israel şi Palestina

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a reiterat, vineri, în întâlnirea cu ministrul afacerilor externe şi expatriaţilor al Palestinei, Riad Malki, poziţia României referitoare la soluţionarea conflictului israeliano-palestinian.

În opinia sa, este vorba despre implementarea "soluţiei celor două state", Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate, ca "unică variantă viabilă şi capabilă să garanteze îndeplinirea aspiraţiilor părţilor".

Ministrul afacerilor externe şi expatriaţilor al Palestinei se află în România pentru a participa la cea de-a treia sesiune a Comitetului interguvernamental româno-palestinian.

Potrivit unui comunicat al Senatului citat de Agerpres, în cadrul dialogului, preşedintele Senatului a evocat prietenia tradiţională între cele două popoare şi importanţa pe care România o acordă relaţiei cu Palestina. În acest sens, a subliniat potenţialul de cooperare pentru întărirea capacităţii instituţionale a părţii palestiniene în domenii precum educaţia, cultura, afacerile interne şi protecţia civilă, sănătatea şi agricultura.

Întrevederea a constituit un prilej pentru demnitarul palestinian de a prezenta evoluţiile recente din regiunea de apartenenţă şi perspectivele Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, se menţionează în comunicat.

Citește și
Klaus Iohannis, Angela Merkel
Jerusalem Post: Merkel i-a cerut lui Iohannis să nu mute ambasada României la Ierusalim

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult