Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tăriceanu nu vrea modificări majore ale programului de guvernare. "Rămânem cu aceiaşi miniştri"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Liderul ALDE infimă zvonul privind existenţa unei dispute între partidul său şi PSD privind structura viitorului guvern.

Preşedintele ALDE a făpcut luni după-amiază declaraţii privind poziţia partidului său în contextul formării unui nou Guvern.

Cele mai importante declaraţii ale lui Călin Popescu-Tăriceanu:

În esenţă, am transmis colegilor că nu vor fi modificări majore nici în profunzime, nici ca întindere, ale programului de guvernare. Am convenit cu cei de la PSD să trecem în revistă subiectele importante pe care le-am făcut şi pe care dorim să le vedem transpuse în legislaţie. Nu vom lua măsuri fiscale noi, reformele importante în domeniul economic au fost întreprinse în 2017. Mă bucur că performanţa economică e una foarte bună, am avut o creştere care ne situează pe primul loc în Europa şi am văzut recent că în pofida avertismentelor unor analişti economici, creşterea economică nu se bazează în principal pe consum, e una sănătoasă.

Previziunile noastre sunt similare şi pe 2018, nu e niciun interes să bulversăm mediul economic, ci să o recurgem la o simplificare a legislaţiei şi a procedurilor – economia să se bucure şi de un mediu prietenos de afaceri.

Citește și
mihai fifor inquam
Mihai Fifor face ”curăţenie” în Palatul Victoria şi îi pregăteşte terenul Vioricăi Dăncilă

Am avut azi o discuţie referitor la celebrul Formular 600 pe care va trebui să-l modificăm substanţial. Îi înţeleg pe cetăţenii nemulţumiţi din acest motiv. În maximum o săptămână vom anunţa măsurile aferente.

Taxe şi impozite noi în 2018, nu.

Structura Guvernului va rămâne aceeaşi, vom stabili vineri nominalizarea pe posturi simultan cu PSD. În principiu rămânem cu aceiaşi miniştri, nu am discuitat încă cu cei de la PSD.

Vom propune PSD să revizuim rapid legea achiziţiilor publice, vom lansa câteva proiecte majore în cinstea Centarului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult