Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tăriceanu: "Nu spun că în România nu e corupţie, dar să nu umflăm balonul"

Numărul 2 în stat pune sub semnul întrebării activitatea DNA şi legislaţia anti-corupţie.

"Să ştiţi că dosarul Microsoft nu e singurul eşec care face să se cutremure DNA. Mi se pare grav ce s-a întâmplat pentru că acolo sunt o serie de nume, oameni oneşti, care cred că au fost acuzaţi pe nedrept. Nu s-au găsit probe acuzatoare şi dosarul a trenat destul de mult, iar oamenii aceia au avut de suferit", a declarat Tăriceanu, citat de News.ro.

Acesta afirmă că numărul foarte mare de dosare trimise înapoi „pun sub semnul întrebării în mod serios” DNA. Tăriceanu a spus că nu neagă faptul că în România este corupţie, dar nu „e cazul să umflăm balonul aşa de tare”

“(…) Toate aceste abuzuri, precum şi numărul foarte mare de dosare trimise înapoi la procuratură pun sub semnul întrebării în mod serios activitatea acestei instituţii. Chiar şefa DNA spunea acum câteva zile că majoritatea dosarelor sunt pe abuz în serviciu, o infracţiune care nu e de corupţie, dar asimilată corupţiei. De aici, bilanţul umflat. Nu spun că în România nu e corupţie, dar nu ştiu dacă e cazul să umflăm balonul aşa de tare. Cred că domnul ministru o să aibă o analiză consistentă de prezentat şi astept să văd raportul şi concluziile”, a mai afirmat el, referdinu-se la raportul pe care urmează să-l prezinte în Parlament ministrul Justiţiei Tudorel Toader.

De asemenea, întrebat dacă este de părere că prorurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, trebuie să demisioneze, liderul ALDE a spus că nu are suficiente date pentru a da un răspuns, dar decizia „nu stă sub nicio formă la Parlament”.

Citește și
Klaus Iohannis, Calin Popescu Tariceanu - Agerpres
Tăriceanu: ”Mă aştept ca preşedintele Iohannis să continue să fie avocatul statului paralel”

„Nu am suficiente date, doar cele pe care le văd în spaţiul public. Nu am calitatea de ministru să fac o analiză amănunţită şi nu mă pot pronunţa. Decizia nu stă sub nicio formă la Parlament", a spus Tăriceanu.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat joi seară, la TVR1, că, în această lună, va prezenta în Parlament un raport complet pe baza datelor primite de la Ministerul Public. Întrebat în legătură cu eficienţe DNA, el a spus că parţial instituţia este eficientă, iar parţial nu, referindu-se la achitări, la urmăriri penale începute, după care mai mulţi ani nu se face nimic sau la condamnările la CEDO.

"Astfel, îmi îndeplinesc obligaţia din Legea 304 (privind organizarea judiciară - n.r.) , care spune că în februarie în fiecare an trebuie să primesc un raport de la Ministerul Public, să mă duc în plenul Parlamentului să-l prezint parlamentarilor şi românilor" a precizat Toader, adăugând că este vorba despre cele trei componente ale Ministerului Public - DNA, DIICOT şi structurile din teritoriu - fiind vorba despre activităţile desfăşurate de către cei 2650 de procurori din România.

El a invocat articolul 79 şi din Legea privind organizarea judiciară, care prevede: "Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

Ministrul a evitat să răspundă întrebărilor referitoare la şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi la menţinerea ei în funcţie.

Întrebat însă despre DNA, el a spus că este o structură specializată a Ministerului Public. Cu privire la eficienţa instituţiei, Tudorel Toader a răspuns: "În parte da, în parte nu".

Solicitat să precizeze care sunt părţile negative, Toader a aexplicat: "Unde vedeţi achitări, unde vedeţi că se începe urmărirea penală faţă de unul şi după aia un an, doi ani, 7 nu se face nimic, în partea în care vedeţi condamnări şi suntem obligaţi de la CEDO şi plătim de aici".

"Părţile bune nu le justifică pe cele rele", a conchis ministrul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult