Tăriceanu l-a numit ”dragă Liviu” și ”colegul meu” pe Dragnea. Plan anti-Iohannis
Călin Popescu Tăriceanu participă, duminică, la şedinţa Consiliului Naţional al PSD.
El şi-a început discursul mulţumind pentru invitaţia de a fi prezent într-o zi importantă pentru PSD şi pentru România şi i s-a adresat liderului PSD cu sintagma "Dragă Liviu", transmite News.ro.
Tăriceanu i-a asigurat pe social-democraţi de susţinere.
”Atât timp cât aceste pricipii ne ţin uniţi, Coaliţia merge înainte. Vreau să ştiţi că aveţi în ALDE un partener corect, un partener loial. Trebuie să ne propunem nu numai orizonul 2020, ci trenuie să mergem mai departe şi aşa cum am discutat nu odată, cu colegul meu Liviu orizontul nostru trebuie să fie 2024. Avem multe lucruri de făcut şi, dacă nu vom face noi, cine să le facă?”, a spus Tăriceanu în finalul discursului.
După ce a fost aplaudat şi le-a urat sărbător fericite social-democraţilor, Tăriceanu a revenit cu un mesaj: ”Încă ceva, am uitat ceva important. Cred că împreună putem să câştigăm alegerile prezidenţiale şi să-l învingem pe Iohannis”.
Sursa: News.ro
Etichete: alegeri prezidentiale , Liviu Dragnea , Călin Popescu Tăriceanu
Dată publicare: 16-12-2018 17:24