Tăriceanu: Este regretabil că la nivelul UE nu există consens referitor la acţiunea externă
El a subliniat faptul că în cadrul Uniunii Europene consensul trebuie construit, prin abordări coezive.
"Ieri, 11 mai, cele 28 de state membre nu au avut o poziţie unanimă pentru aprobarea unei declaraţii a Uniunii Europene cu privire la reiterarea unui set de mesaje comune faţă de statutul Ierusalimului. Acordul Cehiei, Ungariei şi României nu a putut fi obţinut pentru publicarea ei cu ocazia inaugurării ambasadei SUA în acest oraş simbol. Este regretabil că la nivelul UE nu există consens referitor la acţiunea externă în anumite dosare sensibile de mare actualitate.
Trebuie să ştim, după 11 ani de la aderarea noastră la UE: consensul nu e un dat, de natură să niveleze automat interesele fiecărei părţi, el nu vine de la sine chiar şi atunci când opiniile sunt convergente. El trebuie mai degrabă construit, prin abordări coezive, care iau în considerare o paletă mai largă a intereselor membrilor care întâmpină dificultăţi în a se ralia unor anumite formulări, în anumite momente de acţiune", a arătat preşedintele ALDE, într-o postare pe Facebook, potrivit Agerpres.
El a apreciat că abordările diferite în politica externă pot fi o consecinţă a discuţiilor despre formalizarea unei Europe cu mai multe viteze.
"Nu ne putem aştepta ca într-o Uniune în care se discută din ce în ce mai intens despre formalizarea unei Europe cu mai multe viteze, să nu existe şi rezultante 'cu mai multe viteze', inclusiv în acţiunea externă. Exemplul cel mai concludent pentru România este aderarea la Schengen, un proces tehnic pe care l-am îndeplinit dar care, din pricina poziţiei inflexibile a unor state membre, a dobândit valenţe politice, ţinte suplimentare şi a fost transformat într-o barieră pentru integrarea noastră deplină în UE", a precizat Tăriceanu.
Publicaţia The Times of Israel a relatat în ediţia sa online, citând postul israelian de televiziune Channel 10, faptul că România, Cehia şi Ungaria au ajutat vineri Israelul să blocheze o declaraţie comună a Uniunii Europene de condamnare a relocării de către SUA a ambasadei lor de la Tel Aviv la Ierusalim.
Ministerul Afacerilor Externe a apreciat sâmbătă că textul Serviciului European de Acţiune Externă, privind mutarea reprezentanţelor diplomatice europene în Israel la Ierusalim, este unul lipsit de echilibru.
"Ţinând cont de contextul regional deosebit de complicat şi în urma unei analize complexe a textului propus aprobării statelor membre de către Serviciul European de Acţiune Externă, la nivelul MAE s-a considerat că textul este unul lipsit de echilibru, prin punerea accentului pe un singur element, respectiv mutarea reprezentanţelor diplomatice europene în Israel la Ierusalim.
Menţionăm, de asemenea, că poziţii similare au fost adoptate şi de alte state membre UE, Ungaria şi Cehia. În urma procesului de analiză desfăşurat la nivelul SEAE, s-a convenit transmiterea unei declaraţii în numele Înaltului Reprezentant Federica Mogherini", se arată într-un comunicat transmis de MAE.
Sursa: Agerpres
Etichete: israel , Călin Popescu Tăriceanu , ambasada , ierusalim
Dată publicare: 12-05-2018 15:43