Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tăriceanu, despre PSD: „O încercare de tip mafiot - îţi fur oamenii, ţi-i iau cu forţa”

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat sâmbătă că alăturarea PSD nu a făcut bine partidului pe care îl conduce. Totodată, a acuzat social-democrații că au avut „o încercare de tip mafiot” să-i fure oamenii.

Tăriceanu a susținut la Şcoala de vară de la Jupiter că existau mai de mult probleme în relaţia ALDE cu PSD, informează News.ro.

„Am înţeles că proiectele noastre nu au susţinere, dar pentru ei susţinerea noastră era importantă pentru că nu aveau majoritatea în Parlament şi ne solicitau să le dăm susţinere pentru proiecte lor. Şi noi într-o atitudine de corectitudine totdeauna i-am susţinut. Când erau proiectele noastre la rând, proiectele se blocau prin Parlament, proiectele se blocau la nivel autorităţilor locale. Fraţilor, o dată, de două ori, de trei ori, nu mai merge.

Înainte de alegerile pentru Parlamentul European au început să demită oameni de aia noştri din diverse instituţii descentralizate. Primeam mesaje de la nivel local, că au fost daţi afară inspectori şcolari, directori la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură samd”, a spus Tăriceanu.

El a menţionat şi faptul că la alegerile europarlamentare a constatat că pentru PSD principalul său adversar era ALDE.

Citește și
Viorica Dancila
Mai mulţi secretari de stat au fost demiși de către Viorica Dăncilă. Toți sunt din ALDE

„Şi scorul pe care l-au obţinut nişte organizaţii de-ale noastre, scorul prost, se datorează acestor acţiuni pe la spate pe care le-a întreprins PSD-ul împotriva noastră. E foarte greu astfel să mai ai încredere în partenerul tău”, a mai spus el.

Tăriceanu a mai adăugat că alăturarea de PSD nu a făcut bine formaţiunii politice pe care o conduce.

„Alăturarea cu PSD-ul, ne-a făcut bine sau nu ne-a făcut bine nouă ca partid liberalde dimensiune evident mai redusă? Nu ne-a făcut bine pentru că încet, încet publicul nostru ne-a văzut glisând către zona de stânga şi sunt oameni care au convingeri ferme, opţiuni ferme şi care încet, încet au renunţat la a ne susţine. Şi lucrul acesta eu ca preşedinte dacă nu îl sesizez duc partidul într-o direcţie care e perdantă”, a menţionat Tăriceanu.

El a mai spus că ALDE a ajuns la concluzia că trebuie să iasă de la guvernare, dar despărţirea de PSD să aibă loc civilizat, constatând că social-democraţii au avut o încercare de tip mafiot, raket, prin care a dorit să fuse oameni de la ALDE.

„Am ajuns la concluzia că trebuie să ne despărţim, să ne despărţim civilizat însă. Ce s-a întâmplat aţi văzut. O încercare de tip mafiot, de raket, îţi fur oamenii, ţi-i iau cu forţa, îi folosesc, le spun, fără ca voi să daţi acordul că reprezintă partidul vostru, de ce? Pentru că doamna Dăncilă să poată să se prevaleze de faptul că compoziţia politică a Guvernului nu s-a schimbat, PSD plus ALDE. Noi hotărâsem în Delegaţia Permanentă, cu un vot covârşitor... Meleşcanu, Graţiela au votat pentru ieşirea de la guvernare, ca acum să uite, li s-a şters creierul şi spun că nu a fost luată decizia statutar, mai statutar decât Delegaţia Permanentă nu e decât congresul”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult