Tăriceanu, despre Iohannis: ”Am sperat să nu mai avem un al doilea Băsescu”
"Am sperat şi eu ca şi dumneavoastră să avem un preşedinte care să ne ajute în stoparea erodării şi degradării sistemului de justiţie, (...) să avem în preşedintele României un partener pentru o Românie puternică şi demnă în Europa, am sperat şi eu ca şi dumneavoastră să găsesc în preşedintele României un partener echilibrat, echidistant politic şi care să se gândească în primul rând la ţară şi în al doilea rând la un al doilea mandat. Am sperat şi eu ca şi dumneavoastră să nu mai avem un al doilea Băsescu. Ceea ce avem vedem cu toţii. În această lupă de gherilă am avut şi pierderi importante: două guverne care au căzut în prima parte a guvernării noastre, mulţi dintre noi am fost târâţi în faţa procurorilor sau a instanţelor pentru fapte pe care nu le-am comis, dar important este că nu ne-am pierdut nici busola, nici credinţa că putem readuce România în rândul ţărilor democratice", a spus Tăriceanu, la reuniunea Consiliului Naţional al PSD.
Sursa: Agerpres
Etichete: klaus iohannis , traian basescu , Călin Popescu Tăriceanu
Dată publicare: 16-12-2018 16:54