Teodor Meleșcanu va rămâne fără funcția de președinte al Senatului, după decizia CCR
Your browser doesn't support HTML5 video.
Curtea Constituţională a decis că al doilea om în stat a fost numit cu încălcarea regulamentului, pentru că a fost propus de PSD, din partea ALDE, deşi nu mai era membru al acestui partid.
Meleșcanu a anunţat însă că nu va pleca din fruntea Senatului, până când decizia nu se publică în Monitorul Oficial. Postul este dorit acum atât de PSD, cât şi de liberali.
Teodor Meleșcanu ocupă funcţia de preşedinte al Senatului din 10 septembrie anul trecut. După ce decizia celor nouă magistraţi ai Curţii constituţionale a fost făcută publică, a anunţat că nu se retrage.
Teodor Meleșcanu, preşedintele Senatului: "Aşteptăm ca decizia să ne fie comunicată, inclusiv motivarea acesteia şi publicată în MO, în acel moment fiind general obligatorie."
În sesizarea depusă în urmă cu patru luni, mai mulţi senatori ALDE, PMP şi UDMR reclamau că Meleșcanu a fost propus de PSD din partea ALDE, deşi Călin Popescu Tăriceanu îl dăduse afară din partidul său. Tăriceanu a acuzat încă de atunci că numirea este nu doar imorală, ci şi ilegală.
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE: "Ceea ce se întâmplă azi e o palmă pe obrazul dlui Meleșcanu, care nu trebuia să accepte să fie nominalizat şi să intre în acel joc. Dacă vrea să primească şi a doua palmă, nu are decât de ales."
Decizia Curţii constituţionale va deveni oficială în câteva săptămâni. Până atunci PSD şi PNL îşi fac planuri pentru a prelua postul rămas vacant.
Liberalii au primit misiune de la preşedintele Klaus Iohannis să preia de la PSD şefia celor două camere.
Preşedintele s-ar fi simţit ofensat în decembrie, când şedinţa festivă dedicată Revoluţiei a fost condusă şi de Teodor Melescanu, recunoscut pentru legăturile sale cu regimul comunist. În plus, Institutul de investigarea a crimelor comunismului l-a acuzat pe şeful senatului că în decembrie 1989, când era diplomat la Viena, a trimis diplomaţilor străini telegrame în care dezinforma asupra evenimentelor ce aveau loc în ţară. Melescanu respinge acuzaţiile.
Pe de altă parte, pentru postul lui Meleșcanu, de la partidul social-democrat au fost avansate numele lui Şerban Valeca, Robert Cazanciuc şi Titus Corlatean, în prezent vicepreşedinţi ai Senatului.
Sursa: Pro TV
Etichete: CCR , curtea constitutionala , senat , alde , melescanu
Dată publicare: 22-01-2020 13:03