Sporuri majorate la Consiliul Concurenței, acuză deputata USR Cristina Prună. În prezent ajung la 18.166 lei net pe lună
Majorarea sumelor care se adaugă la veniturile lunare ale salariaților Consiliului Concurenței a fost decisă prin votarea unor amendamente la o ordonanță de urgență, prin care se majorează sumele pe care le primesc lunar cei din conducerea Consiliului Concurenţei, precum şi modificarea „indemnizaţiei de performanţă”, care se adaugă la salariul tuturor angajaţilor.
Votul a fost acordat de parlamentari din PSD, PNL, Pro România, UDMR şi minorităţile naţionale, în ultimele zile ale actualului Legislativ, acuză Cristina Prună, potrivit news.ro.
„Preocuparea Parlamentului pe final de mandat în plină pandemie: alte privilegii. Se dublează indemnizaţiile celor care conduc Consiliul Concurenţei şi să adaugă noi sporuri. Asta e prioritatea Parlamentului. PSD, PNL, Pro România, UDMR şi minorităţile naţionale din Comisia pentru industrii au votat la unison amendamentele de mai jos la o OUG care creştea şi ea cu 50% indemnizaţia membrilor plenului Consiliului Concurenţei. Dar 50% nu a fost suficient. Concret, până acum conducerea Consiliului Concurenţei primea în plus faţă de salariu „indemnizaţie de şedinţă”. Aceasta era limitată la 50% din indemnizaţia lunară (adică salariul). Acum vor să fie cât salariul. Adică de la simplu la dublu”, a scris Cristina Prună miercuri pe Facebook. Deputata USR precizează că a mai fost trecut un alt amendament privind sporurile pe care le primesc cei din Consiliul Concurenţei. „A doua modificare priveşte „indemnizaţia de performanţă”. Altă indemnizaţie care se adaugă la salariu, de data aceasta pentru toţi angajaţii de la Consiliul Concurenţei. Legea salarizării unitare împiedică instituţiile statului să dea sporuri mai mult decât 30% din salariile totale pe care le au. E o prevedere foarte bună. Prin acest amendament se poate depăşi acest prag. M-am opus vehement acestor sporuri nejustificate în plină pandemie şi într-un moment în care finanţele statului arată dezastruos. Să nu vă imaginaţi că salariile sunt mici la Consiliul Concurenţei. Indemnizaţiile de şedinţă ale membrilor Consiliului Concurenţei variază şi acum între 10.846 de lei net pe lună şi 18.166 de lei net pe lună”, a completat Prună.
Sursa: News.ro
Etichete: USR , sporuri , cristina pruna , consiliul concurentei
Dată publicare: 25-11-2020 15:25