Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sesiune extraordinară. Deputații vin la muncă în 28 ianuarie, ca să elimine pensiile speciale

Camera Deputaţilor se va întruni, în perioada 20 - 31 ianuarie, în sesiune extraordinară, proiectul privind abrogarea pensiilor speciale urmând să fie dezbătut în plenul de marţea viitoare - 28 ianuarie, a decis luni Biroul permanent.

Sesiunea extraordinară va fi deschisă luni în plenul Camerei de la ora 16,00, când va fi aprobată ordinea de zi şi deputaţii vor fi informaţi cu privire la depunerea la Parlament a OUG 3/2020 referitoare la dreptul personalului didactic de gen feminin de a continua executarea contractului individual de muncă până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Conform programului stabilit de conducerea Camerei, în zilele de marţi, miercuri şi joi va fi activitate în comisiile parlamentare, iar marţea viitoare, în 28 ianuarie, va fi plen pentru adoptarea proiectului privind abrogarea pensiilor speciale.

"La Camera Deputaţilor am hotărât în ziua de 28 ianuarie plen pentru votarea proiectului de pe ordinea de zi privind pensiile speciale. Nu mai avea rost ca PSD să facă o altă solicitare de sesiune extraordinară, era un joc mai mult politic şi dădea o notă de neseriozitate. (...) Cu reţinerile de rigoare vă anunţ că proiectul de lege nu mai trebuie dezbătut, el va veni în plen la vot şi vom scoate amendamentul Comisiei privind sportivii şi personalităţile României care erau prinse în acel amendament. Cu alte cuvinte, pe 28 (n.r. - ianuarie) va fi dezbatere, scoţând acel amendament, plus vot final", a precizat preşedintele Camerei, Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult