Şerban Nicolae: ALDE ar fi putut găsi şi soluţii mai potrivite pentru Avocatul Poporului
"În ceea ce o priveşte pe Renate Weber, bănuiesc că ALDE ar fi putut găsi şi soluţii mai potrivite dar nu comentez, este vorba de o alianţă şi nu există motive pentru a respinge candidatura doamnei Renate Weber cu riscul de a periclita alianţa cu un partid loial şi bun partener în această perioadă din motive sau din raţiuni personale (...) Nu sunt foarte convins că trecutul domniei sale de preşedinte al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, Fundaţia Soros, este cel mai bun argument", a declarat Nicolae, la Senat, potrivit Agerpres.
El a apreciat "prestaţia" acesteia din ultimii ani ca fiind "una respectabilă şi remarcabilă", dar a criticat perioada când era consilier prezidenţial.
"Aş fi vrut să fiu convins că e unul (un candidat - n.r.) care nu a avut rateuri în activitatea publică şi că e o persoană care şi-a păstrat o anumită linie în ceea ce priveşte valorile şi principiile. Doamna Renate Weber a fost consiliera personală a domnului Băsescu. La acel moment a susţinut cu mare entuziasm toate modificările făcute de Macovei în spiritul stalinist cel mai pur prin care procurorii erau subordonaţi ministrului Justiţiei, în general toată Justiţia era subordonată serviciilor de informaţii şi controlul asupra instrumentelor de justiţie penală era transferat către zona ocultă, către zona care este absolut închisă opiniei publice şi cercetării transparente a societăţii", a adăugat Nicolae.
Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au validat, miercuri, prin vot în unanimitate, cei trei candidaţi propuşi pentru funcţia de Avocat al Poporului, constatând că aceştia au îndeplinit condiţiile pentru a candida.
Plenul Parlamentului urmează să decidă prin vot cine va fi ales Avocat al Poporului.
Sursa: Agerpres
Etichete: PSD , avocatul poporului , Parlament , alde , serban nicolae
Dată publicare: 26-06-2019 16:19