Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Senatul a aprobat un proiect pentru scoaterea ștampilei din instituțiile publice

Plenul Senatului a adoptat în unanimitate proiectul de lege cu privire la eliminarea obligativității ștampilei în instituțiile publice - cu excepția cazurilor în care utilizarea parafei este impusă în mod expres, prin legi speciale.

Potrivit unui comunicat al USR, inițiativa aparține senatorului  USR Cristian Ghica, care consideră că ștampila ”nu mai reprezintă de mult o metodă de certificare a autenticității unui act”.

Senatorul este de părere că utilizarea ștampilei în administrație, acolo unde nu este cerută expres de lege, este inutilă și nu face decât să îngreuneze suplimentar și inutil procedurile.

Beneficiul pentru cetățean va fi reducerea duratei de eliberare a documentelor de către instituțiile publice.

”Atâta vreme cât nu vor mai trece ”pe la ștampilat”, documentele vor avea un traseu mai scurt și vor putea fi eliberate mai repede”, se arată într-un comunicat al USR.

Citește și
cover prima alegeri locale
PNL vrea revenirea la sistemul de alegere a primarilor în două tururi

Nu în ultimul rând, eliminarea obligativității ștampilei este un pas esențial în digitalizarea administrației publice. Foarte multe documente vor putea circula între instituții (cu semnătură electronică) sau în relația cu cetățenii fără a mai fi nevoie de trimiterea sau ridicarea lor în format fizic.

Proiectul de lege va merge la Camera Deputaților care este cameră decizională.

În 2014, media UE a cetățenilor care interacționează online cu autoritățile publice era de 42%, iar a cetățenilor care transmiteau formulare completate autorităților publice pe cale electronică, până în 2015, a fost de 21%. Pentru România, doar 10% din cetățeni utilizau servicii de eGuvernare, în timp ce doar 3% au returnat formulare completate electronic.

USR subliniază că România a adoptat în februarie 2015 Strategia Națională privind Agenda Digitală, iar primul domeniu de acțiune vizat este eGuvernarea, tocmai pentru a putea crește eficiența și pentru a reduce costurile din sectorul public, modernizând, totodată, administrația.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult