Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ședință de Guvern. Viorica Dăncilă a anunțat vizite în Oman și Qatar. VIDEO

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, în ședința de Guvern de miercuri, că în perioada 3-8 noiembrie va efectua vizite oficiale în Sultanatul Oman şi în statul Qatar.

 

"Cu această ocazie, vom deschide Ambasada României în Sultanatul Oman şi vom inaugura consulatul onorific al României. Vizita la Doha reprezintă cel de-al doilea contact între un prim-ministru al României şi omologul său din Qatar de la stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două state la 22 octombrie 1990. Prin această întâlnire la nivel înalt urmărim consolidarea relaţiilor bilaterale atât din punct de vedere diplomatic, cât şi din punct de vedere economic", a precizat Viorica Dăncilă, miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Execuţia bugetară pe primele nouă luni ale anului arată atenţia acordată investiţiilor, care au ajuns la 15,2 miliarde de lei, şi onorării angajamentelor Guvernului de a creşte veniturile populaţiei, a afirmat miercuri prim-ministrul Viorica Dăncilă.

"Execuţia bugetară pe primele nouă luni arată atenţia acordată investiţiilor şi onorării angajamentelor Guvernului de a creşte veniturile populaţiei. Investiţiile au ajuns la 15,2 miliarde lei, cu 25,7% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În această perioadă, au intrat în economie 9,4 miliarde lei din fonduri europene şi mă refer la plăţi efectuate, o creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a susţinut că execuţia bugetară reflectă "creşterile consistente de salarii din Educaţie şi Sănătate acordate începând cu 1 martie şi creşterea pensiilor, angajamente asumate prin Programul de guvernare".

"Suntem responsabili de finanţele publice. Ne încadrăm în ţinta de deficit bugetar de până la 3% din Produsul Intern Brut", a adăugat Dăncilă.

Proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 31 octombrie 2018, potrivit gov.ro:

 I. PROIECTE DE LEGI 1. PROIECT DE LEGE privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/751 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacțiile de plată cu cardul Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/LG-2.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

2. PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/LG-3.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

II. PROIECTE DE HOTĂRÂRI 1. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 429/2008 privind nivelul alocațiilor de hrană pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/HGNFANEXA.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

2. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/HGANEXE-4.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

3. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condițiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/HG-60.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea alocării unei sume din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2018 pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/HG-61.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2018 pentru Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/NFHG-1.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

6. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022 şi a Planului naţional de acţiune 2018-2022 pentru implementarea Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022 Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/HG-62.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

7. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.784/2013 pentru aprobarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020 şi a Planului de acţiune în perioada 2013-2016 pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020 Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/HG-63.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne-Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, trecerea acestuia în domeniul public al judeţului Suceava, precum şi înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Afacerilor Interne-Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a unei părţi din imobilul trecut în domeniul public al statului Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/HG-64.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

9. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr.259/2018 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune ''CNCIR'' S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/NFHG-2.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

10.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/HGANEXA.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

11.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ''Perdele forestiere de protecţie a Autostrăzii A2 , judeţul Ilfov, poziţiile kilometrice: 12+000-13+600, 21+900-26 +550, 28+490-28+690'', precum şi a caracteristicilor principale Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/HG-65.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

12.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind scoaterea unui bun imobil din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi actualizarea anexei nr. 13 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/NFHGANEXA-1.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

13.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1231/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Orăştie-Sibiu" Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/HG-66.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

14.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila", judeţele Brăila şi Tulcea Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/HG-67.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

15.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorilor de inventar, modificarea datelor tehnice şi comasarea unor imobile cuprinse în anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr.1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/HG-68.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

16.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr. 41 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/HG-69.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

17.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei nr. 40 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/HG-70.pdf Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor

III. MEMORANDUMURI 1. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea semnării Memorandumului de Înţelegere pentru cooperarea în domeniul investiţiilor între Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat al României şi Departamentul de Comerţ al Provinciei Hunan din RP Chineză

IV. NOTE 1. NOTĂ cu privire la cu privire la proiectul Programului legislativ al Guvernului pentru anul 2018 (mai-decembrie), actualizat

V. PUNCTE DE VEDERE 1. PROIECTE DE PUNCTE DE VEDERE cu privire la 11 iniţiative legislative parlamentare

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult