Sebastian Ghiţă i-a ameninţat în direct la TV pe protestatari. "Le dăm o mamă de bătaie"
În intervenţia la TV, Ghiţă a spus, potrivit News.ro: „Dacă mai prindem pe străzi bandele #Rezist, cum i-am văzut astăzi la Ministerul Justiţiei, s-ar putea să se întâlnească cu nişte cetăţeni de la Partidul România Unită, care să le dea nişte şuturi în fund şi să îi trimită acasă. Dacă poliţia nu-i trimite acasă, o să-i trimitem noi”.
El a continuat: „Dacă avem o lege şi o instituţie, o respectăm. Nu se trezesc unii dintre noi să spargă geamurile, să-l bată pe ministru sau pe judecători. Asta curând se va termina. Dacă poliţia nu-i ia de pe străzi, o să ne luăm la bătaie cu ei. Suntem atenţi şi, cum îi vom prinde pe străzi, bătând vreun ministru, distrugând instituţii şi sărind pe gardurile Parlamentului, o să le dăm o mamă de bătaie. Să plece la ei acasă şi să ne lase-n pace”.
Dorina Rusu, membru CNA, a declarat pentru News.ro că s-a autosesizat în acest caz, fiind încălcat Articolul 40 (3) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, care prevede că moderatorii, prezentatorii şi realizatorii au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.
Rusu a precizat că în cel mult două săptămâni va fi discutat acest subiect în şedinţa CNA. „Nu ştiu dacă va fi discutat săptămâna viitoare, dar acum nu mai suntem rămaşi în urmă, aşa că cel târziu în două săptămâni va fi abordat. Măsura va depinde de vot, de ce vor spune majoritatea colegilor”, a mai explicat ea.
Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte şi miloace de informare în masă din Cameră, a solicitat miercuri vicepreşedintei CNA, Monica Gubernat, să ia măsurile necesare privind afirmaţiile lui Ghiţă la postul de televiziune.
Între cei care au depus plângeri s-au numărat organizaţiile ActiveWatch şi Stop Fake News, care a publicat pe pagina de Facebook link-ul către formularul pentru sesizarea CNA.
Sursa: News.ro
Etichete: amenintare , cna , plangere , sebastian ghita , limbaj , rezist , PRU
Dată publicare: 13-03-2019 13:23