Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Scrisorile transmise azi de Iohannis premierului Viorica Dăncilă. Mesajul președintelui

Your browser doesn't support HTML5 video.

Klaus Iohannis i-a transmis două scrisori premierului Viorica Dăncilă, în care motivează respingerile nominalizărilor de miniștri pentru Dezvoltare Regională și Transporturi. 

Prima scrisoare se referă la numirea lui Harry-Ilan Laufer în funcția de viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării, respectiv a Olguţei Vasilescu în funcția de ministru al Transporturilor.

Președintele afirmă că numirea lui Ilan Laufer încalcă articolul 105 din Constituție, care prevede următoarele: 

”(1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial.”

De asemenea, această numire ar încălca articolul 2 din legea 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului, care prevede: ””Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.”.

Citește și
liviu dragnea
PSD îl avertizează pe Iohannis: Vom face uz de toate mijloacele legale

În ceea ce privește propunerea de numire a Olguţei Vasilescu în funcția de ministru al Transporturilor, președintele României ”apreciează că persoana nominalizată nu are expertiza necesară gestionării domeniului complex al Transporturilor”.

A doua scrisoare vizează propunerea de numire în funcţia de viceprim-ministru și ministru al Dezvoltăriia Olguţei Vasilescu, respectiv de numire în funcţia de ministru al Transporturilor a lui Mircea Drăghici.

Președintele României afirmă că ”în propunerile transmise nu există vreo mențiune cu privire la îndeplinirea condițiilor de legalitate, iar din documentația transmisă nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 105 din Constituție și de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor pentru numirea în funcția de membru al Guvernului”.

Guvernul a contestat la Curtea Constituţională refuzul preşedintelui, invocând un conflict juridic, iar CCR a dat dreptate Executivului.

Șeful statului a transmis că aşteaptă alte propuneri din partea PSD.

Cele două scrisori ale preşedintelui Klaus Iohannis:

Prin adresa nr. 5/6608 din data de 19 noiembrie 2018, ați propus numirea domnului Harry-Ilan Laufer în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administrației publice, respectiv a doamnei Lia-Olguţa Vasilescu în funcția de ministru al transporturilor, ca urmare a propunerii de revocare din aceste funcții a domnului Paul Stănescu, respectiv a domnului Lucian Şova.

În ceea ce privește propunerea de numire a domnului Harry-Ilan Laufer în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administrației publice constat că din documentația ce însoțește propunerea transmisă nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 105 din Constituție și de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor pentru numirea în funcția de membru al Guvernului.

În ceea ce privește propunerea de numire a doamnei Lia-Olguţa Vasilescu în funcția de ministru al transporturilor, apreciez că persoana nominalizată nu are expertiza necesară gestionării domeniului complex al transporturilor.

Față de aceste motive, în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (2) din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale, am decis să resping propunerile de numire în funcțiile respective.

 A doua scrisoare:

Urmare adresei dumneavoastră nr. 5/6690 din data de 22 noiembrie 2018 precum și adreselor nr. 5/5864 și nr. 5/5865, ambele din data de 30 noiembrie 2018, prin care ați înaintat propunerea de numire în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice a doamnei Lia-Olguța Vasilescu, respectiv de numire în funcția de ministru al transporturilor a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici, ca urmare a propunerii de revocare/de constatare a vacanței funcției,

Văzând incidența dispozițiilor art. 85 alin. (2) precum și ale art. 105 din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale,

Constatând că în propunerile transmise nu există vreo mențiune cu privire la îndeplinirea condițiilor de legalitate, iar din documentația transmisă nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 105 din Constituție și de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor pentru numirea în funcția de membru al Guvernului,

Vă aduc la cunoștință că propunerile de numire în funcția de membru al Guvernului, înaintate la data de 22 noiembrie 2018, respectiv 30 noiembrie 2018, nu fac dovada îndeplinirii condițiilor de legalitate astfel încât să li se poată da curs.” 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult