Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Scandal la Primăria Sectorului 1. Clotilde Armand a chemat poliția: ”Au găsit aceste procese”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Scandal cu iz penal la Primăria Sectorului 1, după alegerile din 27 septembrie. Candidata USR PLUS Clotilde Armand afirmă că la sediul acestei instituții au fost descoperite procese verbale ”originale, ștampilate și semnate”.

Deocamdată nu se știe exact cine va fi următorul primar al sectorului 1. După numărarea a 90,92% din voturi, Clotilde Armand are 41,28%, iar Daniel Tudorache (PSD) - 39,52%.

Cu toate acestea, Tudorache a afirmat că, după terminarea numărătorii paralele, are 200 de voturi în plus faţă de candidatul PNL - USR PLUS, Clotilde Armand.

"După terminarea numărătorii paralele, am în plus 200 de voturi faţă de Clotilde Armand! Aşteptăm rezultatele oficiale de la BEC!", a scris Dan Tudorache, luni, pe Facebook.

Acum, Clotilde Armand spune că a sesizat poliția în legătură cu procesele verbale care au fost descoperite la Primăria Sectorului 1, condusă până duminică, 27 septembrie, de Tudorache.

Citește și
Clotilde Armand
Clotilde Armand a depus plângere la DNA împotriva primarului sectorului 1: ”Am fost urmărită”

”Ce ați văzut acolo e un teanc de procese verbale cu alegerile de ieri, originale, ștampilate, semnate, care au fost luate de la biroul electoral de sector, care este jos, în piața Mureș, și au fost aduse aici la sediul primăriei. Sunt acum în Primăria Sectorului 1. Colegii mei, care nu aveau voie să fie în biroul electoral de sector, văzând acești tipi care ieșeau din BES cu acest teanc de procese verbale, imediat au avertizat poliția, au avertizat jandarmeria, care au venit. Au constatat că aici, la primărie, în cadrul unei instituții publice, au găsit aceste procese verbale originale.” - a afirmat Armand într-un mesaj transmis pe Facebook.

Tot ea subliniază faptul că aceste documente nu aveau ce să caute la Direcția de ... Salubritate din primărie.

”Aici, în mod normal, suntem în Primăria Sectorului 1, în direcția de mediu, de salubritate, care s-a transformat în altceva în această perioadă. Dar ce este cel mai grav este ce s-a întâmplat cu aceste procese verbale. Sunt 2 posibilități. Sau sunt procesele verbale care aparțin de BES și ... de ce au fost luate de la BES? Sau sunt procese verbale care aparțin de PSD, că fiecare partid are o copie semnată, ștampilată, și atunci de ce au fost luate de la BES și au fost aduse aici la Primăria Sectorului 1.” - a mai spus Clotilde Armand. 

Copreşedintele USR PLUS Bucureşti Claudiu Năsui a anunţat, luni, că, potrivit numărătorii paralele, Clotilde Armand ar fi obţinut 1.000 de voturi în plus faţă de primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache.

"Legat de zvonul lansat de candidatul PSD la Primăria Sectorului 1 că ar fi câştigat, din numărătoarea noastră paralelă doamna Clotilde Armand are peste 1.000 de voturi diferenţă faţă de domnul Tudorache. Din numărătoarea unui alt partid care ne-a comunicat-o are peste 1.400 de voturi. Ca să vă dau şi cifre, din numărătoarea noastră, domnul Tudorache a obţinut 35.419 de voturi, iar doamna Clotilde Armand 36.454 de voturi. Staţi fără griji, păzim votul de la alegerile locale", a scris Năsui, pe Facebook.

Clotilde Armand a scris şi ea pe Facebook că PSD este "istorie" în Sectorul 1 al Capitalei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult