Modifica setarile cookie
Toate categoriile

PSD vrea să crească salariul minim și pensia. PNL: Pentru asta trebuie să avem din ce să asigurăm banii

Your browser doesn't support HTML5 video.

În timp ce în lume se vorbește tot mai mult de o posibilă criză economică, iar la noi gaura din buget se mărește, social democrații vin cu noi promisiuni sociale.  

Ei propun ca salariul minim pe economie să crească din nou, de anul viitor, la 3.000 de lei brut pe lună, iar asta ar însemna peste 300 de lei în plus în buzunar.

Și pensionarii ar putea avea venituri mai mari. Cei de la PSD vor ca punctul de pensie să fie majorat cu peste 10%.

Liberalii se mai gândesc, totuși, dacă vor exista bani pentru aceste noi creșteri.

Social - democrații vor să le dea în plus 450 de lei brut celor care primesc salariul minim pe economie.

Ca sa ii sprijine și pe angajatori, 200 de lei din această majorare ar urma sa fie scutiți de impozitul pe venit, așa cum se întâmplă acum, însă doar opțional. La final, salariul minim ar ajunge la 3.000 de lei, iar beneficiarii ar rămâne cu aproximativ 340 de lei în plus în buzunar.

Citește și
bani, lei
Guvernul Ciucă majorează salariile bugetarilor. Anunțul oficial al ministrului Muncii

Social- democratii vor și o creștere a pensiilor mai mare de 5% de anul viitor.

În variantele discutate de psd, punctul de pensie ar urma sa crească fie cu 8%, adică în jur de 80 de lei în plus, fie cu 10% - adică 127 de lei în plus, sau chiar cu 12% - 190 de lei în plus.

”În fapt, pensiile vor crește cu mai mult de acel procent de 5,7 prevăzut de lege. Noi insistăm pe minum 10. Salariul minim, de la 2550 la 3000, vorbesc de brut. Și cu o parte de compensare 200 de lei, pe această diferență, pe care s-o suporte statul.” - a anunțat vicepreședintele PSD Mihai Tudose, marți, într-o conferinţă de presă susţinută după ședința Consiliului Politic Naţional al PSD.

Măsurile trebuie, însă, discutate în coaliția de guvernare, iar liberalii sunt sceptici, din cauza impactului bugetar.

Reporter: Revin la întrebarea dacă liberalii au fost de acord cu aceste propuneri ale dumneavoastră pe creșterea pensiei cu 10 % și da,

Mihai Tudose: ”Vor face obiectul unor discuții în coaliție, fiindcă înțelegem că vor fi de acord, din câte am spus, în condițiile în care Ministerul de Finanțe demonstrează cu cifrele pe față că bugetul suportă acest lucru, adică nu adâncim deficitul mod artificial. Dar aceste măsuri trebuiesc luate fiindcă componenta socială, până la urmă, asta ne definește ca partid social-democrat, grija față de oameni. Și atunci nu putem avea o țară normală cu niște oameni nefericiți.”

Reporter: Au fost catalogate ca fiind măsuri populiste de o parte dintre liberali.

Mihai Tudose: ”Am înțeles, iertați-mă, pensia nu este o pomană. Pensia este un drept câștigat prin muncă și ai dreptul asigurat prin constituție, că așa scrie în Constituție, la un trai decent. Nu este niciun fel de măsură populistă. Trebuie asigurat acel coș zilnic este prevăzut în Constituție. Guvernul, domnul ministru, la activitatea la Guvern, tre să respecte Constituția și în Constituție spune că Guvernul, statul este obligat să asigure bunăstare cetățenilor.”

PNL: ”Ca să putem să asigurăm acest pachet trebuie să avem din ce să asigurăm banii necesari”

 

După declarațiile liderilor PSD, făcute într-o conferință de presă, premierul și președintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat de jurnaliști, în altă conferință de presă, cum comentează promisiunile colegilor săi de guvernare.

Șeful Guvernului a lăsat să se înțeleagă faptul că, deocamdată nu sunt bani pentru aceste majorări, precizând că, până acum,  nu s-a discutat despre așa ceva în cadrul coaliției.

”Legat de acea propunere pentru majorarea salariilor, un nou set de măsuri sociale, vă rog să aveţi încredere că la nivelul coaliţiei de guvernare, atât PNL, cât şi PSD, cât şi UDMR, am avut de fiecare dată în dezbatere măsurile prin care să realizăm protejarea populaţiei şi, în mod deosebit, protejarea economiei. Ca să putem să asigurăm acest pachet de măsuri sociale trebuie să avem din ce să asigurăm banii necesari pentru a putea să majorăm atât pensiile, cât şi salariile.

Ştiţi foarte bine că în pachetele de sprijin de până acum am avut două măsuri care au vizat cetăţenii vulnerabili şi pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei. Am avut, de asemenea, discuţii cu partenerii noştri sociali şi ne-am angajat ca, în momentul în care vom finaliza rectificarea bugetară, în funcţie de posibilităţile bugetare, vom majora şi salariile şi ne-am permis să asigurăm ¼ din ceea ce rămasese neacordat, în conformitate cu prevederile legii 153.

Acestea sunt măsurile pe care noi le-am discutat şi sigur, în funcţie de evoluţia colectărilor la buget şi propunerile pe care le vom discuta fiecare dintre noi, şi PNL şi ceilalţi membri ai coaliţiei, vom ajunge la o concluzie care se va concretiza într-o decizie privind acest obiectiv” - a declarat Nicolae Ciucă într-o conferinţă de presă susţinută marţi, după vizitarea bazei sportive „Academia de fotbal Gheorghe Hagi”. 

IIonuț Stroe, purtător de cuvânt PNL: ”Orice fel de creștere de cheltuială, fie că vorbim de salarii sau pensii, pune presiune suplimentară pe bugetul de stat”.

Creșterea salariului minim aduce însă majorari de lefuri si pentru cei care ocupă funcții publice, având în vedere că demnitarii, de pildă, primesc o indemnizație raportată la venitul minim pe economie.

Adrian Codîrlașu, vicepreședinte CFA România: ”Guvernul va împrumuta bani pentru a plăti pensiile. Deficitul bugetar va continua să crească. Se asumă riscuri mergând cu asemenea deficitari. Inflație mai mare, dobânzi mai mari, în astfel de perioada, cumpătarea, menținerea echilibrului ar trebui să fie cuvintele cheie.”​

Recent, bugetarii au mai primit o majorare salarială: aproape 150 de lei. Și vorbim de peste un milion de angajați.

Bugetul de stat este deja sub presiune, după ce guvernul s-a angajat să compenseze facturile la energie. Pentru a mai face rost de bani, coaliția a decis ca producătorii, furnizorii și distribuitorii din energie să plătească o taxă de solidaritate - adică să fie impozitați suplimentar pe profit.

Măsura urmează să fie luată de Guvern chiar săptămâna aceasta.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult