Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Salariile, diurnele și călătoriile deputaților au costat România în 2018 aproape 37 milioane euro

Cheltuielile cu deputaţii din ianuarie până în decembrie 2018 au fost de 175.188.080 de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Camerei, adică aproape 37 de milioane de euro.

Potrivit Agerpres, cele mai mari cheltuieli s-au înregistrat în luna decembrie, acestea cifrându-se la peste 17 milioane de lei, iar cele mai mici în ianuarie - peste 12 milioane de lei.

Astfel, în 2018, Camera Deputaţilor a cheltuit cu aleşii:

- ianuarie - 12.468.463 de lei - februarie - 14.242.163 de lei - martie - 14.736.188 de lei - aprilie - 14.270.697 de lei - mai - 14.803.761 de lei - iunie - 14.942.173 de lei - iulie - 14.069.609 de lei - august - 13.301.559 de lei - septembrie - 14.749.889 de lei - octombrie - 15.339.964 de lei - noiembrie - 15.251.479 de lei - decembrie - 17.012.135 de lei

Aceste cheltuieli reprezintă veniturile, diurna pentru deplasarea la Palatul Parlamentului şi în circumscripţiile electorale, cazarea, transportul, telefonia mobilă, desfăşurarea activităţii birourilor parlamentare care funcţionează în cadrul colegiilor din circumscripţiile electorale şi deplasările în străinătate.

Citește și
parlamentari
Presedintele Senatului, despre vacanta parlamentarilor: "Parlamentul nu este fabrica de legi"

În anul 2018, deputaţii au avut venituri totale de 39.389.341 de lei.

Pentru diurna de deplasare a aleşilor la Palatul Parlamentului şi în circumscripţiile electorale, Camera Deputaţilor a cheltuit din ianuarie până în decembrie anul trecut 10.146.296 de lei, pentru cazare - 17.188.625 de lei, pentru transport - 9.517.681 de lei, iar pentru telefonia mobilă - 226.252 de lei.

Cheltuielile pentru desfăşurarea activităţii birourilor parlamentare care funcţionează în cadrul colegiilor din circumscripţiile electorale au fost de 96.049.489 de lei.

Cele 226 de deplasări ale deputaţilor în străinătate în perioada ianuarie - decembrie 2018 au costat 2.670.395 de lei.

Cea mai costisitoare deplasare a fost participarea în mai la reuniunea Reţelei Transatlantice a Tinerilor Parlamentari - TU40 din SUA a 7 deputaţi timp de aproape şase zile. Costurile acestei deplasări au fost de 124.996 de lei.

Printre cele mai costisitoare deplasări în străinătate se numără şi participarea la cea de-a 64-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a NATO din Canada, timp de 7 zile şi jumătate, a trei persoane, costurile ridicându-se la 73.913 de lei şi participarea a trei parlamentari la cea de-a 13-a Sesiune a Comitetului interguvernamental de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial UNESCO din Mauritius, timp de 5 zile şi jumătate. Costurile acestei deplasări s-au ridicat la 61.642 de lei. De asemenea, deplasarea în perioada 7 - 10 iulie la cea de-a 44-a sesiune a Adunării Parlamentare a Francofoniei în Canada a trei deputaţi a costat 60.737 de lei.

Costurile reprezintă cheltuielile cu transportul, cazarea şi diurna corespunzătoare fiecărei acţiuni în străinătate.

Camera numără, în prezent, 329 de deputaţi.

Deputaţii şi-au început mandatul în decembrie 2016, lună în care cheltuielile Camerei cu aleşii au fost de 2.403.825 de lei.

În 2017, cheltuielile cu deputaţii au fost de 118.888.044 de lei.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult