Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rise Project, prima dezvăluire din valiza Tel Drum: ”Șmecheria a costat 78.000 de euro”

Site-ul de investigații Rise Project a publicat luni primul articol legat de documentele pe care jurnaliștii susțin că le-ar fi găsit într-o valiză și care ar viza afacerile companiei Tel Drum, cu legături spre Liviu Dragnea.

”Într-o noapte de miercuri, pe la două dimineața, fiul lui Liviu Dragnea i-a trimis un email directorului general Tel Drum, Petre Pitiș, pe adresa personală. Venise vara lui 2010. Ștefan Dragnea termina anul trei de facultate, dar școala vieții îl ținea treaz.

“Salut,

Am și eu o datorie la un tip și nu vreau să cer lui Liviu că mă ceartă, mă poți ajuta să o achit? A făcut o factură cu ulei pentru mașini. Te rog frumos.”

Și Tel Drum a plătit până s-a întors iarna. Curgeau facturi precum cea de pe 14 decembrie 2010, care i-a torpilat inbox-ul lui Pitiș cu douăzeci de minute înainte de prânz.

Citește și
valiza gogosi, dosare
Scandalul Tel Drum. Liviu Dragnea a prezentat jurnaliștilor două valize cu dosare și gogoși

“Asta chiar e ultima. Am terminat tot la mașină.”

Dragnea Junior tocmai termina de tunat cel mai puternic Volkswagen Golf din lume. O rachetă albastră upgradată la 776 de cai-putere. Șmecheria a costat 78.000 de euro.” - scriu cei de la Rise Project.

Luni, întrebat ce are de spus despre valiza intrată în posesia jurnaliştilor de la Rise Project cu documente despre firma Tel Drum şi fotografii care ar avea legătură cu el, preşedintele PSD Liviu Dragnea a replicat:

"Este o gogoaşă nu are nicio legătură cu mine, nu mă interesează ce-i acolo, habar nu am ce e în acea valiză, dacă e valiză, dacă nu e valiză, cine le-a dat, de ce le-a dat".

Referitor la legăturile sale cu firma Tel Drum, le-a reproșat jurnaliștilor că nu sunt interesați de cele două valize pe care le-a adus el, unde s-ar fi aflat dosare despre ilegalități ale președintelui Klaus Iohannis:

"Nu vă interesează valizele acestea. Nu vă interesează golăniile făcute de unii procurori cu preşedintele României".

Preşedintele PSD a mai apreciat că valiza cu documente aparţinând Tel Drum "e o prostie, o disperare".

"Probabil, să acopere şi scandalul în jurul domnului Lazăr - sau domnilor Lazăr - numai că acest scandal nu poate fi ocolit. Nu poate fi îngropat. Este mult prea grav", a precizat el.

O valiză cu informaţii esenţiale din interiorul corporaţiei Tel Drum, la care procurorii DNA n-au avut acces în timpul percheziţiilor, a fost găsită în zona rurală din Teleorman, a anunţat, sâmbătă seară, Rise Project, într-o postare pe Facebook, intitulată Teleormanleaks.

Valiza ar conţine mii de documente, numere de telefon, emailuri, fotografii şi clipuri video de la evenimentele companiei.

Potrivit notiţei de pe Facebook, valiza ar conţine ”un hard negru în care a fost salvat tot conţinutul de 63,39 GB din computerul unui om-cheie de la Tel Drum”, dar şi mii de facturi, contracte, bilanţuri, devize, procuri, acte constitutive de firme-fantomă, extrase de cont, ordine de plată.

În plus, ar exista în valiză ”documente personale ale unor interpuşi”, rapoarte de audit, tabele contabile, 14.800 de fotografii şi video de la evenimentele companiei, documente, selfie-uri, capturi de ecran cu discuţii - majoritatea provenind din backup-ul mai multor telefoane.

De asemenea, potrivit Rise Project, ar exista în valiză 54.710 mailuri şi ataşamentele de pe adresa de serviciu, dar şi o agendă cu aproape o mie de numere de telefon.

”Agenda cu 980 de numere de telefon strânse în ultimii ani: «Băsescu», «Hrebe», «Dăncilă», «Bănicioiu», «Pieleanu». Unul se remarcă, scris cu pauză între majuscule: «L I V I U»”, se mai arată în mesajul postat de Rise Project.

În plus, în valiză s-ar afla copii ale unor ducmente personale ale familiei Dragnea, Rise Project publicând o copie a diplomei de Bacalaureat a lui Dragnea N.L. Valentin Ştefan.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult