Replica lui Dragnea după reproșul lui Oprișan că ”face pe stăpânul PSD"
Your browser doesn't support HTML5 video.
Nu însă fără scandal! Liderul PSD Vrancea, Marian Oprișan i-a reproşat lui Liviu Dragnea că ”face pe stăpânul PSD".
Faptul că Răzvan Cuc a mai fost minstru al Transporturilor şi că a fost remaniat din Guvernul condus de Mihai Tudose nu a contat prea mult pentru liderii PSD. La fel cum nu a contat nici lipsa de experienţă în administraţie a lui Daniel Suciu, actual lider al deputaţilor social-democraţi. Amândoi au fost votaţi de aproape toţi liderii de partid.
Viorica Dăncilă: "Am hotărât ca la Ministerul Transporturilor să meargă Răzvan Cuc, care a mai ocupat această funcţie şi care are experienţa şi expertiză necesară pentru a prelua acest minister. Iar la Ministerul Dezvoltări Regionale şi în acelaşi timp ca şi vice premier - Daniel Suciu. Eu cred că Daniel Suciu are şi experienţă şi expertiza necesară şi că va fi un ministru al Dezvoltării foarte bun."
După refuzurile repetate ale preşedintelui Klaus Iohannis, social-democraţii nu exclud un răspuns similar şi acum.
Presdintele PSD: "Am stabilit şi, dacă va refuza şi aceste două propuneri, ceea ce ar fi mai mult decât exagerat, o să ne întrunim din nou şi atunci o să luăm o decizie poate mai apăsată."
Propunerea lui Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor a venit fără ca organizaţia din care făcea partea, PSD Giurgiu, să-l susţină. Ca atare, s-a transferat la filiala din Neamţ, iar asta l-a enervat pe şeful PSD Vrancea.
Marian Oprișan, preşedinte PSD Vrancea: "În anul 2019 se finalizează şi mandatul dl. Dragnea şi mandatul conducerii centrale a partidului şi evident că în anul 2019 trebuie făcut congres şi trebuie făcute alegeri pentru preşedintele partidului. Unii se mai cred stăpâni, dar PSD funcţionează bine, Guvernul îşi face treaba pentru binele românilor. Mai greşeşte şi el din când în când, da e băiat bun." Liviu Dragnea: „Nu-s de acord cu ce spune el. (...) Oamenii îşi mai schimbă părerea."
Ministerul Dezvoltării şi cel al Transporturilor nu au titulari din noiembrie anul trecut, de când preşedintele a refuzat să îi numească pe Olguța Vasilescu şi Mircea Drăghici.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: PSD , Liviu Dragnea , ministri , marian oprisan
Dată publicare: 20-02-2019 07:39