Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Refuzat de Iohannis, Drăghici va fi propus de PSD la Autoritatea Electorală Permanentă

Mircea Drăghici va fi propus de PSD pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, potrivit unei decizii luate de social-democraţi în şedinţa de marţi a Comitetului Executiv Național.

Informația a fost confirmată pentru Știrile Pro TV chiar de către Mircea Drăghici, care spune că propunerea ”a fost o surpriză totală” în CEX.

”Nu am știut catgoric că o să mă propună”, a mai spus trezorierul Partidului Social Democrat.

Ulterior, Drăghici a declarat că îşi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente şi depinde de Parlament dacă va fi validat.

"Întâi să vedem dacă voi ajunge acolo. Îmi depun întâi candidatura. Depinde de colegii din Parlament".

El a adăugat că postul din conducerea AEP nu revine ALDE.

Citește și
Mircea Drăghici
Mircea Drăghici își retrage candidatura pentru funcția de Ministru al Transporturilor

"În coaliţie nu a fost niciodată locul la ALDE. Nu a fost. A fost o cerere a domnului Barbu (Daniel Barbu - n.r.), la momentul acela, pe care coaliţia a crezut de cuviinţă că este o alegere bună şi s-a decis aşa", a explicat Drăghici, potrivit Agerpres.

Deputatul a spus că i se pare normal să ocupe funcţia de conducere la AEP atât timp cât nu va mai fi om politic, chiar dacă acum este trezorierul PSD.

"Atât timp cât nu voi mai fi un om politic, da, mi se pare normal", a răspuns Drăghici, întrebat dacă i se pare normal să meargă la AEP în condiţiile în care acum este trezorier al PSD, iar AEP verifică banii partidelor politice în campania electorală.

În urmă cu aproximativ o lună, președintele Klaus Iohannis i-a trimis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, în care explica motivele pentru care refuza, a 2-a oară, numirea lui Mircea Drăghici în Guvernul României.

Șeful statului a precizat că nu poate accepta ca cei doi să conducă ministerele Dezvoltării și Transporturilor, deoarece nu fac ”dovada îndeplinirii tuturor condițiilor de legalitate”.

Pe de altă parte, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Daniel Barbu, a anunţat recent că a demisionat de la conducerea instituţiei ”din motive personale”.

Partidul Pro România i-a solicitat demisia de urgenţă lui Barbu, ”posibil candidat ALDE la Parlamentul European”, pentru că, aşa cum susţineau reprezentanţii formaţiunii, acesta ar fi încălcat principiul imparţialităţii prin participarea sa la şcoala politică de iarnă a tineretului ALDE. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult