Referendumul pentru familia tradiţională ar putea dura 2 zile. De unde a venit ideea
Galerie foto
Informaţia a fost confirmată pentru Mediafax de liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, care a spus că în Parlament se discută despre posibilitatea ca referendumul să fie organizat pe parcursul a două zile. În opinia lui Nicolae, acest lucru se poate realiza prin modificarea legislaţiei actuale, eventual prin OUG.
„Cetăţenii României sunt chemaţi să-şi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituţia României”, se arată în legea actuală, de cae Şerban Nicolae este nemulţumit. Modificarea privind organizarea referendului într-o duminică a fost însă iniţiată chiar la propunerea lui Şerba Nicolae, în mai 2017.
Dacă legea va fi modificată, referendumul pentru familia tradiţională ar putea avea loc pe 6 şi 7 octombrie.
Ideea originală a referendumului în 2 zile pare să fie inspirată din Polonia, ţară aflată pe lista celor unde statul de drept este în pericol. Preşedintele de la Varşovia, Andrzej Duda, a propus în vara acestui an un referendum constituţional întins pe două zile – 10 şi 11 noiembrie.
Şi referendumul polonezilor are orientare conservatoare: una dintre întrebările propuse se referă la includerea în preambulul Constituţiei a „moştenirii creştine de peste 1.000 de ani” a Poloniei iar o alta la „întărirea poziţiei familiei”.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: Polonia , coalitie , familie , referendum , oug , Constitutie , gay , serban nicolae
Dată publicare: 14-09-2018 14:28