Reacție din USR PLUS: A ieşit preşedintele orchestrator să spună că ăia mici i-au vărsat ciorba în poală
Iolu îl numeşte pe Florin Cîţu ”marioneta” preşedintelui în PNL, iar despre Klaus Iohannis susţine că este ” creierul luminat al întâmplărilor de zilele astea”.
”A ieşit preşedintele orchestrator să spună că ăia mici i-au vărsat ciorba în poală şi să se întoarcă la masă de îndată. Şi că dreapta lui Cîţu e bună că dă bani de dezvoltare la delegaţii care îl vor vota marioneta lui în PNL.
Asta dacă mai erau îndoieli cine a fost creierul luminat al întâmplărilor de zilele astea”, a scris Iolu pe Facebook, după ce preşedintele Iohannis a intervenit în scandalul din coaliţia de guvernare, notează News.ro.
VEZI ȘI Ce spune Cîțu despre mesajul transmis de Klaus Iohannis către USR PLUS
Preşedintele Klaus Iohannis a intervenit sâmbătă în scandalul din coaliţia guvernamentală, afirmând, într-o postare pe Facebook, că noua alianţă între USR PLUS şi AUR riscă să compromită pachetul de reforme al coaliţiei de guvernare.
„Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicaţiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR şi să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să îşi respecte electoratul şi să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliţie o soluţie viabilă şi raţională de a debloca actuala situaţie”, a adăugat şeful statului.