Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Război în PSD. Țuțuianu spune că susținătorii săi sunt șantajați sau amenințați de Dragnea și oamenii săi

Social-democraţii excluşi din PSD nu renunţă.

"Hotărârea conducerii de partid, este abuzivă şi nefondată", au transmis marți seară mai mulţi primari, consilieri, şi membri simpli ai organizaţiei din Dâmboviţa, care îl susţin pe fostul lor şef, Adrian Țuțuianu.

Acesta a cerut revocarea deciziei şi l-a atacat din nou pe Liviu Dragnea. "Nu este nici el deţinătorul adevărului", i-au răspuns foştii colegi din PSD.

Exclus din partid, fostul lider de la Dâmboviţa, senatorul Adrian Țuțuianu spune că mulţi dintre cei care îl susţin sunt şantajaţi sau ameninţaţi de Liviu Dragnea sau de oamenii săi.

Adrian Țuțuianu, fost vicepreşedinte PSD: "Am primit foarte multe mesaje de la membri de rând ai partidului, dar şi de la numeroşi cetăţeni care se simt frustraţi, atacaţi, sunt îngrijoraţi de mesajele transmise de oamenii Rovanei Plumb şi ai lui Dragnea că judeţul Dâmboviţa va fi izolat, că nu va avea acces la investiţii în anii următori dacă continuă să-l susţină pe Țuțuianu. Eu sper că şi eu şi colegii care vor reuşi să rămână în picioare să convingem că partidul trebuie să se trezească din letargie."

Citește și
Marian Neacșu și Adrian Țuțuianu
Parlamentarii şi liderii PSD din Dâmboviţa îi susţin pe excluşii Ţuţuianu şi Neacşu. Declaraţia comună semnată

Primari, consilieri judeţeni şi preşedinţi de organizaţii locale din judeţul Dâmboviţa au adoptat o declaraţie prin care contestă excluderea lui Țuțuianu din partid, dar şi numirea Rovanei Plumb ca preşedinte interimar.

Adrian Țuțuianu, fost vicepreşedinte PSD: "Când votezi pentru excluderea mea şi ştii foarte bine că de ani de zile ai devenit parlamentar, europarlamentar pe munca oamenilor din Dâmbovița, ar fi trebuit doamna Rovana să aibă mai multă reţinere."

Niculae Bădălau l-a atacat pe Țuțuianu, deşi iniţial l-a susţinut.

Niculae Bădălau, preşedinte PSD Giurgiu: "Nu mă cobor să-i dau un sfat, dar cred că ar trebui să îşi revizuiască comportamentul vizavi de colegi."

La fel ca Țuțuianu, şi fostul secretar general al PSD, Marian Neacşu, intenţionează să atace excluderea sa din partid. Numărul celor nemulţumiţi de actuala conducere a PSD s-ar putea vedea în zilele următoare, când aleşii trebuie să voteze modificările la legile justiţiei sau moţiunea de cenzură a opoziţiei. Opozanţii lui Dragnea susţineau că, de acum înainte, majoritatea lejeră de care se bucură se clătină, iar acest lucru s-a văzut deja la votul directivei privind spălarea banilor.

Până la o decizie în instanţă, cele două aripi din PSD au fost marți seară la câte o petrecere. Tabăra criticilor s-a strâns la ziua şefului SIE, Gabriel Vlase, fost membru PSD, iar Liviu Dragnea şi susţinătorii săi la petrecerea dată de liderul deputaţilor, Dan Suciu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult