Rareș Bogdan, paralelă între Liviu Dragnea și USR PLUS: „Ăştia încearcă să dea jos un guvern din care fac ei înşişi parte”
El a lansat şi un atac la liderul actual al PNL, Ludovic Orban, despre care a subliniat că este inadmisibil să îl aştepte pe George Simion „un extremist declarat”, la ora 23.00 să depună moţiunea de cenzură împotriva guvernului liberal.
„PNL rămâne la guvernare şi se pregăteşte de guvernarea din 2024, nu vă îndoiţi de acest lucru. Mă întreb de ieri cum îşi dă Barna jos guvernul lui Dan şi cum îşi dă jos Drulă ministerul lui Cătălin. Nu am înţeles foarte bine pentru că nici măcar Dragnea nu a făcut asta, Dragnea şi-a dat jos un guvern din care nu făcea parte. Ăştia îşi dau jos, încearcă să dea jos un guvern din care fac ei înşişi parte şi au un vicepremier. E absolut ciudată această chestiune, dar revenind la chestiunile serioase, acestea sunt legate de investiţii, de reforme şi de necesităţile românilor. Trebuie nu uitaţi şi să le spuneţi tuturor de unde a pornit acest scandal, din cauza dorinţei premierului de a implementa un plan de dezvoltare de 10 miliarde de euro, plan de dezvoltare care este prioritar pentru comunităţile locale”, a declarat Rareş Bogdan, la Timişoara, sâmbătă.
Raraş Bogdan a precizat că cei de la USR PLUS nu erau interesaţi de satul românesc, ci doar de urbanul mare.
„Probabil colegii noştri de guvernare până ieri nu erau interesaţi de satul românesc, de comunele din România, de micile oraşe, de comunităţile rurale, se gândeau doar la bazinele electorale din urbanul mare. România nu locuieşte doar la Cluj, la Timişoara, la Iaşi şi la Bucureşti, iar acest plan de investiţii a fost adoptat pentru că exista hotărârea unui om: Florin Cîţu”, a declarat Rareş Bogdan.
Europarlamentarul liberal a lansat un atac şi la adresa preşedintelui PNL, Ludovic Orban.
„M-a durut foarte mult şi am adormit cu greu pentru că ştiu cât de greu a fost pentru Alina Gorghiu, pentru Florin Roman, pentru Daniel Fenechiu şi colegii mei, aseară, să oprească un demers care nu mi-a venit să cred, pur şi simplu nu mi-a venit să cred până nu am văzut hârtia oficială că a fost pornit de către preşedintele actual al PNL, preşedintele Camerei Deputaţilor. Este inadmisibil ca un om să aştepte la ora 23.00, este inadmisibil ca preşedintele partidului în exerciţiu, să aştepte pe George Simion, un extremist declarat, pentru a depune moţiune de cenzură împotriva guvernului liberal şi împotriva prim-ministrului liberal. Putea să aibă decenţa să îşi delege atribuţiile către Cristina Prună, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor şi să nu aştepte să înregistreze pe repede înainte o moţiune de cenzură. Suntem uniţi, pe 25 vom fi şi mai uniţi”, a declarat Rareş Bogdan.