Raluca Turcan: "Premierul desemnat Viorica Dancilă a minţit public, într-un mod neacceptabil”
Turcan susține că Dăncilă a minţit public când a afirmat că prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, susţine modificările făcute de PSD-ALDE la legile Justiţiei.
"Premierul desemnat Viorica Dancilă a minţit public, într-un mod neacceptabil, atunci când a afirmat că prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, susţine modificările făcute de PSD-ALDE la legile Justiţiei. În consecinţă, prin această minciună descalificantă, încă înainte de a fi supus votului Parlamentului României, Guvernul Dancilă demonstrează că nu poate fi un partener al Uniunii Europene şi trebuie respins în Parlament", a spus prim-vicepreşedintele PNL pentru Agerpres.
Deputatul Raluca Turcan mai afirmă că "nicio discuţie pe legile Justiţiei nu ar trebui să mai aibă loc în Parlament până când nu se primeşte avizul Comisiei de la Veneţia pe modificările pe care alianţa nocivă PSD-ALDE intenţionează să le aducă sistemului judiciar".
De asemenea, Curtea Constituţională (CCR) ar trebui să sesizeze "de urgenţă" Comisia de la Veneţia, pe legile Justiţiei, votate în Parlament de către PSD-ALDE şi contestate de PNL la CCR, mai spune Raluca Turcan.
Prim-vicepreşedintele PNL cere ca ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, "cel care a iniţiat aceste legi şi care a nesocotit obţinerea unui aviz din partea Comisiei de la Veneţia", să nu mai facă parte din niciun guvern al României.
Comisia Europeană a transmis, miercuri, că este îngrijorată în legătură cu evoluţiile recente din România şi cere Parlamentului de la Bucureşti să reconsidere modificările din Justiţie.
"Urmărim cu îngrijorare evoluţiile recente din România. Independenţa sistemului judiciar românesc şi capacitatea sa de a combate în mod eficace corupţia constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene", se arată într-o declaraţie comună a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi a prim-vicepreşedintelui Frans Timmermans, publicată pe site-ul Comisiei.
În aceeaşi declaraţie se mai atrage atenţia, că, "o condiţie esenţială pentru a putea renunţa treptat la Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este ca progresele realizate până acum în cadrul acestuia să fie ireversibile".
Comisia Europeană "face apel la Parlamentul României să regândească acţiunile propuse, să lanseze dezbaterea conform recomandărilor Comisiei şi să construiască un consens la scară largă cu privire la calea de urmat. Comisia îşi reafirmă disponibilitatea de a coopera şi de a sprijini autorităţile române în acest proces", potrivit declaraţiei comune a lui Jean-Claude Juncker şi a lui Frans Timmermans.
Sursa: Agerpres
Etichete: Comisia Europeana , PNL , raluca turcan , Frans Timmermans , legile justiției , jean-claude juncker
Dată publicare: 24-01-2018 18:15