Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Putin este disperat. A dublat suma pentru militarii care se înrolează în armată. Cât va câștiga acum un soldat

Vladimir Putin a semnat un decret privind plata federală unică de 400 de mii de ruble către militarii care, de la 1 august până la sfârșitul anului, vor încheia un contract de serviciu militar pe o perioadă de cel puțin un an.

În plus, textul documentului recomandă ca înalților oficiali regionali să li se plătească încă 400 de mii de ruble (4.300 euro) pe cheltuiala regiunilor înseși.

Decretul intră în vigoare de la data semnării lui, scrie publicația indepdendentă Meduza.

Din 21 septembrie 2022, plata unică pentru semnarea unui contract de serviciu militar pentru un an a fost de 195 de mii de ruble (2150 de euro). Pe lângă acești bani, regiunile acumulează propriile plăți.

Mărimea plăților regionale la încheierea unui contract variază, dar recent au început să crească.

În Sankt Petersburg plătesc 1,8 milioane de ruble, în Teritoriul Krasnodar - un milion de ruble, în Tatarstan - 1,05 milioane de ruble, în Daghestan - 500 de mii.

Cea mai mare plată a fost stabilită la Moscova: la 23 iulie 2024, primarul capitalei Serghei Sobyanin a semnat un decret prin care se stabilește o plată suplimentară de 1,9 milioane de ruble.

Potrivit estimărilor proiectului Re:Russia, din iulie 2023 până în iunie 2024, plățile către personalul militar rus care participă la războiul cu Ucraina, precum și către răniți și rudele morților ar putea varia între 2,75 și 3 trilioane de ruble. Această sumă corespunde cu 1,4–1,6% din PIB-ul estimat al Rusiei în 2024, precum și cu 7,5–8,2% din toate cheltuielile bugetului federal pentru anul curent.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult