Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Purtătorul de cuvânt al USR, despre o posibilă candidatură independentă a Elenei Lasconi: Totul e posibil. USR o s-o susțină

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a comentat luni posibila candidatură independentă a primarului din Câmpulung, Elena Lasconi, la alegerile locale. Ea și-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al filialei USR Argeş.

”În Argeş nu mai are nicio funcţie”, a spus Moşteanu într-o emisiune televizată, potrivit News.ro, precizând că ”probabil aceasta doreşte să se concentreze pe proiectele de primar”.

”O să mă văd cu Elena la finalul săptămânii”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al USR.

Întrebat dacă aceasta ar putea candida independent la alegerile locale din acest an, Moşteanu a răspuns: ”Totul este posibil în politică”.

”Orice partid din care pleacă un om bun este afectat, nu mi-aş dori niciodată să plece Elena şi niciunul din colegii valoroşi care trag în partidul ăsta, dar realitatea este că o să se întâmple. Unii o să mai plece, unii o să mai vină, asta este dinamica în orice partid, nu suntem nici primul partid nici ultimul din care pleacă sau vin oameni. Mi-aş dor să rămână alături de noi, am construit frumos până acum şi cred că putem să o facem în continuare”, a menţionat el.

Citește și
ctp
CTP, despre scandalul Lasconi: „Dacă se ducea să dea examenul la UNATC, actorii buni ar fi izbucnit în râs”

Ionuţ Moşteanu a mai afirmat că ”USR o să meargă înainte oricum” şi a precizat că şi-ar dori ca Elena Lasconi să îşi continue proiectele din Câmpulung.

Întrebat dacă USR va veni cu propriul candidat în cazul în care Elena Lasconi ar pleca din partid şi ar candida independentă, Moşteanu a spus: ”USR o va susţine”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult