Paul Stănescu (PSD): Depunem marţi moţiunea de cenzură, indiferent de decizia CCR
"Deja preşedintele Marcel Ciolacu a anunţat aseară că avem intenţia să depunem astăzi moţiunea de cenzură, indiferent de decizia CCR. Toate aceste probleme le vom discuta, astăzi, în Consiliul Politic Naţional, pentru a vedea exact ceea ce facem. Eu cred că trebuie să depunem urgent moţiunea de cenzură, pentru că nu se mai poate, efectiv nu se mai poate. Sănătate, economie, şcoală, vorbim despre orice, deja lucrurile au ajuns la un maxim care nu mai poate fi suportat. (...) Cred că e mai bine ca preşedintele PNL, cel care este acum, să nu mai fie şi prim-ministru, e mai bine pentru toată lumea", a declarat Stănescu, potrivit Agerpres, care citează Antena 3.
El a adăugat că şi în cazul în care CCR amână luarea unei decizii cu privire la moţiunea deja depusă în Parlament, PSD va depune propria moţiune de cenzură.
"Din toate discuţiile informale pe care le-am avut cu colegii din ţară, toată lumea e hotărâtă ca astăzi să depunem moţiunea de cenzură, indiferent de decizia CCR. Ceea ce s-a întâmplat la Congresul PNL cred că a fost suficient pentru întreaga ţară şi ne-a convins să facem mai repede acest lucru", a menţionat social-democratul.
Ciolacu: ”Avem semnăturile, avem textul”Luni, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că va propune în şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului ca social-democraţii să depună o moţiune de cenzură marţi în cazul în care Curtea Constituţională respinge moţiunea depusă de USR PLUS şi AUR.
„Mâine avem decizia CCR. Dacă nu există conflict, imediat intră pe ordinea de zi, într-o zi sau două, la vot moţiunea şi tot PSD-ul va vota această moţiune (moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR - n.r.). Convocăm Birouri permanente reunite şi a doua zi am votat moţiunea. Dacă există conflict, imediat după ce CCR anunţă decizia, eu am anunţat deja colegii, avem un Consiliu Politic Naţional, o să solicit colegilor mei ca mâine să depunem moţiunea PSD care este pregătită. Avem semnăturile, avem textul. O să cerem în BPR citirea moţiunii să fie joi, dacă este conflict, iar luni cel târziu să avem votul”, a afirmat Ciolacu.
Liderul PSD a menţionat că social-democraţii nu vor participa la un guvern de uniune naţională, în cazul în care Guvernul Cîţu va fi demis prin moţiune de cenzură.
„Este exclus să facem un guvern, că tot aud că face guvern de uniune naţională, face guvern minoritar PNL, face guvern PSD cu PNL. Din punctul nostru de vedere e o singură soluţie - alegeri anticipate. Eu nu pot să cer colegilor mei să facem un guvern cu Raluca Turcan, cu Cîţu, cu Oros. (...) Este exclus de asemenea să susţinem un guvern minoritar al PNL. Am anunţat foarte clar”, a precizat Ciolacu.