Modifica setarile cookie
Toate categoriile

PSD stabilește azi strategia la votul de învestire a Guvernului Orban II

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte, miercuri, pentru a decide strategia pe care partidul o va urma la votul pentru învestirea Guvernului Orban II, programat în 24 februarie.

Şedinţa social-democraţilor începe la ora 16.00 şi se desfăşoară la Camera Deputaţilor, sala Grupului PSD „Ovidiu Şincai”.

Ședinţa a fost convocată imediat după desemnarea lui Luovic Orban pentru funcţia de premier.

PSD urmează să stabilească strategia pe care parlamentarii formaţiunii o vor adpta în 24 februarie, când este programat votul de învestire a Guvernului Orban II.

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat în repetate rânduri că PSD nu va vota învestirea unui guvern condus de Ludovic Orban, la doar câteva zile după ce l-a demis prin moţiune de cenzură.

Mai mulţi lideri ai formaţiunii au explicat că PSD ia în calcul să nu participe la vot, până în momentul în care CCR va decide dacă a fost sau nu constituţională nominalizarea lui Ludovic Orban.

Citește și
Marcel Ciolacu si Victor Ponta
PSD, ALDE și PRO România cer Avocatului Poporului să sesizeze CCR cu privire la anticipate

Şedinţa CCR cu acest subiect este programată chiar în ziua votului, discutându-se despre posibilitatea de a nu fi asigurat cvorumul, până după decizia CCR.

Ședinţa vizează organizarea Congresului PSD

 

Un alt subiect al discuţiilor din cadrul şedinţei vizează organizarea Congresului PSD, pe care formaţiunea ar trebui să-l aibă până la finalul lunii februarie, aşa cum au stabilit liderii într-o şedinţă anterioară.

Marcel Ciolacu a subliniat de mai multe ori că nu consideră o prioritate organizarea Congresului, de aceea data nici nu a fost stabilită până acum.

Săptămâna trecută, Marcel Ciolacu a precizat că, după şedinţa CEX din 19 februarie, va anunţa şi dacă va candida sau nu pentru a deveni preşedinte al PSD.

De altfel, luni, Ciolacu a făcut o vizită la Bruxelles unde a avut întâlniri cu mai mulţi lideri şi aceste întrevederi având o pondere covârşitoare în decizia sa de a candida sau nu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult